Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
În perioada 14 - 16 august a.c., polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii abaterilor de la legislația rutieră, ocazie cu care au fost constatate 12 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 18 permise de conducere (dintre care 5 pentru conducere sub influența alcoolului și 4 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h), au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate aproximativ 781 de sancțiuni contravenționale (dintre care 58 pentru depășirea regimului legal de viteză și 64 pentru lipsa centurii de siguranță), în valoare de peste 312.000 de lei.
Exemple semnificative:
Conducere a unui vehicul neînmatriculat
La data de 16 august a.c., în jurul orei 08:05, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Vișinilor, de către un bărbat, în vârstă de 40 de ani, domiciliat în localitatea Șura Mică.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul condus de către bărbat nu este înmatriculat sau înregistrat.
Astfel, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
*
Alcool în aerul expirat
La data de 16 august a.c., în jurul orei 05:30, în localitatea Șelimbăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazul, de către un bărbat, localnic, în vârstă de 40 de ani.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Astfel, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
*
Sub influența alcoolului, la volan
La data de 16 august a.c., în jurul orei 06:40, în localitatea Copșa Mică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Șoseaua Sibiului, de către o tânără, în vârstă de 20 de ani.
În urma testării alcoolscopice a conducătoarei auto a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind însoțită la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Astfel, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
***
Reținut și arestat preventiv pentru tâlhărie calificată
La data de 14 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în județul Mureș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 14 august a.c., în jurul orei 02:30, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în județul Mureș, prin folosirea violenței, ar fi sustras un portofel de la un tânăr, în vârstă de 19 ani, domiciliat în localitatea Ludoș.
În baza materialului probator administrat în cauză, la data de 14 august a.c., polițiștii au dispus față de bărbatul în vârstă de 30 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind ulterior încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
La data de 15 august a.c., Judecătoria Sibiu, a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bărbatul în vârstă de 30 de ani.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.