Criza energetică se adâncește, românii vor plăti factura incompetenței politice

Aproape 7 milioane de euro în numai trei zile și jumătate, atât a plătit suplimentar România pentru energia cumpărată din import. Iar astăzi, 17 august, prețul mediu al energiei electrice pe piața pentru ziua următoare este de 904,93 lei/MWh, față de media de 636,46 lei/MWh înregistrată în luna iulie. Vorbim despre o diferență de 268,47 lei pentru fiecare MWh și despre o creștere de peste 42% într-o singură lună.

Criza energetică se adâncește, iar ceea ce vedem astăzi nu poate fi despărțit de anii în care România a acumulat decizii contradictorii, investiții întârziate și politici schimbate odată cu miniștrii. Pentru că o țară care dispune de energie nucleară, hidroenergie, gaze, cărbune, capacități eoliene și fotovoltaice, dar ajunge să plătească milioane de euro suplimentar pentru importuri în câteva zile, nu mai poate pretinde că problema sa fundamentală este lipsa resurselor. Trebuie să recunoască incapacitatea politică de a transforma aceste resurse într-un sistem capabil să apere economia și populația atunci când producția internă scade sau consumul crește.

Cifrele de astăzi arată exact unde conduce această incapacitate, între orele de prânz și cele de seară, România trece de la energie relativ ieftină la energie extrem de scumpă. Prețul este astăzi de aproximativ 670 lei/MWh la ora 11, de 680 - 695 lei/MWh în mai multe intervale din mijlocul zilei, pentru ca la ora 19 să urce la 1.186,75 lei/MWh, la ora 20 să rămână la 1.177,68 lei/MWh, iar la ora 21 la 1.136,33 lei/MWh. Între ora 11 și ora 19, diferența ajunge astfel la peste 516 lei/MWh.

Această diferență este prețul timpului pe care România nu știe încă să îl administreze energetic. Produci mult în orele în care soarele produce, ai momente în care energia devine mult mai ieftină, dar nu dispui de suficientă stocare pentru a muta o parte consistentă din acea energie către orele de seară, când consumul continuă, producția fotovoltaică dispare, iar România este obligată să cumpere de pe piață la prețurile acelui moment.

Însăși Ilie Bolojan a recunoscut public că România exportă surplusul din timpul zilei la prețuri reduse și ajunge să importe seara la prețuri mult mai mari, precum și faptul că această situație ar fi fost mult mai ușor de gestionat dacă investițiile în producția regenerabilă ar fi fost însoțite, la timp, de investiții suficiente în stocare.

Astăzi, România are aproximativ 1,1 GW putere și 2 GWh capacitate în sistemele mari de baterii, după ce la începutul anului avea numai aproximativ 494 MW și 914 MWh. Acest lucru arată că investițiile au început să accelereze, dar arată, în egală măsură, cât de târziu am pornit într-un domeniu pe care alte state l-au tratat deja drept componentă indispensabilă a securității energetice. Comisia Europeană indică explicit Bulgaria drept viitorul principal centru de echilibrare energetică al sud-estului Europei și subliniază că stocarea permite păstrarea energiei produse atunci când oferta este mare și utilizarea ei atunci când cererea atinge vârful, reducând tocmai expunerea la producția și importurile scumpe. Și putem calcula ce ar fi însemnat pentru România dacă această întârziere nu ar fi existat, fără să inventăm scenarii spectaculoase. Dacă am fi avut astăzi numai 4 GWh suplimentari de stocare utilizabilă, însoțiți de o putere de descărcare de 1.000 MW, acea rezervă ar fi putut furniza 1.000 MW timp de patru ore, adică exact patru dintre cele mai dificile ore ale serii.

La diferența de peste 516 lei/MWh dintre prețul de la ora 11 și cel de la ora 19, valoarea brută a energiei mutate din orele ieftine către ora scumpă ar depăși 2 milioane de lei într-o singură seară, înainte de pierderile tehnologice și costurile de operare. Aceasta este economia stocării și, în același timp, măsura unei politici ratate. Nu construiești baterii pentru a putea spune că ai baterii, ci pentru a nu fi obligat să vinzi atunci când energia valorează puțin și să cumperi atunci când valorează mult, pentru a nu scoate milioane de euro din economia românească atunci când piața este împotriva ta și pentru a nu transforma fiecare episod de deficit într-o nouă factură trimisă populației.

Pentru că factura va ajunge la populație, iar întrebarea care îi interesează pe români nu este cât costă un MWh pe ecranul OPCOM, dar cu cât poate crește factura lor dacă asemenea prețuri se mențin?

Într-o ofertă publicată în comparatorul oficial POSF pentru luna august, componenta de achiziție a energiei este de 780 lei/MWh, iar pentru consumatorul casnic racordat la joasă tensiune, prețul final, cu TVA, se situează, în funcție de zona de distribuție, între aproximativ 1,59 și 1,68 lei/kWh. Dacă numai componenta de achiziție ar urca de la cei 780 lei/MWh din această ofertă la nivelul de 904,93 lei/MWh înregistrat astăzi, iar celelalte componente ar rămâne neschimbate, diferența finală ar fi de aproximativ 15 bani pentru fiecare kWh, după TVA. Asta ar însemna în jur de 15 lei în plus la un consum de 100 kWh, 23 de lei la 150 kWh, 30 de lei la 200 kWh și 45 de lei la 300 kWh lunar. Dar acesta este scenariul moderat.

Dacă diferența de peste 42% dintre prețul de astăzi și media lunii iulie s-ar transforma într-o presiune persistentă asupra costului de achiziție al furnizorilor, iar această creștere s-ar transmite proporțional asupra componentei de energie din factura finală, diferența ar putea ajunge, ca ordin de mărime, la aproximativ 40 de lei pentru 100 kWh, 60 de lei pentru 150 kWh, 80 de lei pentru 200 kWh și aproape 120 de lei pentru 300 kWh pe lună.

Asta nu înseamnă că factura de luna viitoare va crește automat cu aceste sume, deoarece contractele și formulele de achiziție diferă, ci arată dimensiunea financiară pe care o poate dobândi, pentru o gospodărie, menținerea actualei presiuni energetice. Iar această nouă povară vine peste facturi care sunt deja greu de suportat. La un preț final actual de aproximativ 1,59 - 1,68 lei/kWh, un consum de 200 kWh înseamnă deja aproximativ 318 - 335 de lei lunar, iar 300 kWh înseamnă aproximativ 477 - 503 lei, înaintea unei noi scumpiri.

De la 1 iulie, salariul minim brut este de 4.325 de lei, ceea ce înseamnă un venit net de aproximativ 2.699 de lei. Astfel, pentru un salariat plătit la nivelul minim, o factură de 500 de lei reprezintă deja aproape 19% din întregul venit lunar. Iar dacă, într-un scenariu de presiune, factura pentru 300 kWh s-ar apropia de 600 de lei, energia electrică ar consuma peste 22% din salariul minim net, înainte ca omul să fi cumpărat o singură pâine, să fi plătit transportul, chiria, medicamentele sau celelalte utilități. Și nici măcar nu pornim de la o populație căreia prețurile i-au lăsat o rezervă financiară. În iulie, inflația anuală era de 8,16%, alimentele erau cu 5,03% mai scumpe decât cu un an înainte, pâinea cu 7,93%, laptele de vacă cu 11,28%, ouăle cu 13,90%, carnea de bovine cu 11,67%, iar motorina cu 30,70%.

Asta înseamnă că energia mai scumpă nu vine peste venituri care au câștigat putere de cumpărare, ci peste familii care plătesc deja mai mult pentru aproape toate necesitățile existenței cotidiene.

Aici trebuie judecată competența celor trimiși de români să guverneze, pentru că puterea primită prin vot nu este privilegiul de a descoperi, după ani și ani, că România trebuia să construiască stocare, că producția fotovoltaică trebuia însoțită de baterii, că retragerea unor capacități trebuia corelată cu apariția altora și că o țară nu își poate baza securitatea energetică pe speranța că va găsi întotdeauna energie ieftină la vecini. Este, în schimb, obligația de a anticipa tocmai ziua în care toate aceste vulnerabilități se întâlnesc.

Ilie Bolojan le-a cerut românilor să reducă voluntar consumul în intervalul 19:00 - 23:00, iar după ce consumul a scăzut cu aproximativ 200 - 300 MW, le-a mulțumit pentru efort și pentru faptul că au răspuns apelului său. Numai că această solidaritate are o limită pe care puterea pare să o uite. Nu poți cere la nesfârșit cetățeanului să compenseze, prin restrângerea propriei vieți, ceea ce statul nu a construit prin investiție, competență și continuitate. Nu poți cere familiei să consume mai puțin pentru că, ani la rând, politica energetică a produs mai multe promisiuni decât capacități de rezervă și nu poți transforma economia făcută de omul cu salariul minim în soluția unei probleme pe care administrația statului trebuia să o prevină.
Criza energetică se adâncește, aproape 7 milioane de euro au fost plătite suplimentar pentru importuri în numai trei zile și jumătate, energia a ajuns astăzi la 904,93 lei/MWh, prețurile alimentelor sunt deja mai mari, salariile unei părți importante a populației rămân înghețate, iar venitul minim net este de aproximativ 2.699 de lei. Dacă această evoluție continuă, românii vor stinge într-adevăr lumina, exact așa cum i-a îndemnat Ilie Bolojan. Numai că nu o vor face din solidaritate cu Bolojan, ci pentru că, după ce vor plăti incompetența celor care au fost trimiși să guverneze pentru ei, s-ar putea să nu le mai rămână suficienți bani pentru a plăti factura.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui