Comunicat de presă - APEX Scientific
APEX Scientific 2026: două școli de vară încheiate, o nouă generație de tineri cu un pas mai aproape de o carieră științifică
Pentru al 3-lea an consecutiv, România a devenit, pentru trei săptămâni, locul de întâlnire al unor tineri pasionați de știință și al unor cercetători de prestigiu internațional. APEX Chemistry 2026, desfășurat la București, și APEX Maths 2026, organizat la Reșița, au avut un obiectiv comun: să le ofere elevilor o experiență cât mai apropiată de ceea ce înseamnă cercetarea științifică reală. Nu a fost vorba despre pregătire pentru olimpiade și nici despre acumularea convențională de cunoștințe, ci despre curiozitate, gândire critică, explorare și contact direct cu oameni care fac cercetare la cel mai înalt nivel.
Cele două școli de vară, parte din APEX Scientific - Academic Program of Excellence, au inclus cursuri, experimente, seminare, discuții și activități dedicate descoperirii științei și familiarizării cu ecosistemul de cercetare.
APEX Chemistry la București: de la laboratorul liceului la cercetarea de vârf
APEX Chemistry 2026 s-a desfășurat între 23 iulie și 12 august, la București. Participanții, în număr de 20, au explorat concepte avansate de chimie organică, biochimie și chimie supramoleculară, au efectuat experimente în laboratoarele Facultății de Chimie a Universității din București și au coordonat mici proiecte de cercetare. Programul a inclus și vizite la institute de cercetare, cum ar fi Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară 'Horia Hulubei', dar și în industria chimică - Microsin SA, precum și întâlniri informale cu tineri cercetători.
Nivelul academic al programului a fost asigurat de o echipă de profesori și cercetători de prestigiu. Printre invitații APEX Chemistry 2026 s-au numărat Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, Marius Andruh, Președintele Academiei Române, sau Alan Sagathelian, Salk Institute for Biological Studies in La Jolla, California. Lor li s-au alăturat cercetători și cadre universitare din România și din alte instituții internaționale.
APEX Maths la Reșița: incursiune în teoria numerelor
La Reșița, între 24 iulie și 13 august, APEX Maths 2026 i-a introdus pe cei 40 de participanți în două domenii fundamentale ale matematicii moderne: teoria numerelor și topologia. Programul a fost construit astfel încât elevii să poată explora concepte legate de teoria numerelor precum împărțirea euclidiană și numerele prime, aritmetică modulară (congruențe, Teorema restului chinezesc), numere întregi algebrice și factorizare primă în corpuri de numere sau automorfisme de corpuri (și teorie Galois). Topologia a fost reprezentată de subiecte precum spații metrice și spații topologice, izometrii, aplicații continue și deformări, aplicații de acoperire și suprafețe topologice.
APEX Maths nu își propune să fie un simplu 'training camp' pentru competiții. Miza este familiarizarea participanților cu modul de gândire al unui matematician și cu mediul colaborativ al cercetării. Tocmai de aceea, programul combină cursurile și seminarele cu lucrul în grupuri de 5-6 elevi, discuțiile și explorarea unor probleme complexe.
Școala de vară de la Reșița s-a desfășurat sub coordonarea unor matematicieni de nivel internațional, între care Olivier Schiffmann (Universitatea Paris-Saclay), Javier Fresan (Sorbonne University, Paris) și Alina Cojocaru (University of Illinois at Chicago).
Mai mult decât trei săptămâni de cursuri
Dincolo de conținutul academic, APEX Scientific își propune să creeze o comunitate. Un exemplu al acestei filosofii este și continuitatea creată între generațiile de participanți. Matej Skubla (Slovacia, APEX Chemistry) și Vlad Perpelea (România, APEX Maths) sunt foști participanți la edițiile precedente ale școlilor de vară, au revenit în acest an ca mentori ai tinerilor pasionați de știință prezenți la București și Reșița.
APEX Scientific - 'we teach the best attitude to what is not yet known' (Sir Charles Sherrington, Premiul Nobel, 1932)
APEX - Academic Programme of Excellence - Scientific este un concept dezvoltat de Oriensys Scientific (Franța) și implementat în România de Asociația InformART, în parteneriat cu instituții academice și de cercetare recunoscute internațional. Ediția 2026 confirmă astfel un model educațional în care excelența nu este separată de accesibilitate: elevii pasionați de știință sunt puși în contact direct cu cercetători de top și sunt încurajați să gândească, să experimenteze, să pună întrebări și să descopere singuri.
Școlile de vară APEX Scientific 2026 sunt organizate cu sprijinul unor sponsori și parteneri conștienți de importanța educației de excelență și de viitorul cercetării pentru societatea românească și anume:
Sponsor principal: Editura LITERA
Sponsori: ROMGAZ, Aqua Carpatica, Microsin, Brenntag
Parteneri științifici: Universitatea din București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor Măgurele, Institutul de Matematică 'Simion Stoilow' al Academiei Române, Centrul Universitar Reșița al Universității Babeș-Bolyai
Parteneri: Primăria Reșița, SciResCareer - Centru Regional de Orientare și Consiliere în Carierea de Cercetător, UNESCO - TRISSE
Parteneri media: AGERPRESS, Radio România Reșița
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.