Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Atena și al Consulatului General al României la Salonic, urmărește situația generată de incendiile de vegetație din Republica Elenă și întreprinde constant demersuri pe lângă autoritățile elene, în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la persoanele afectate.
MAE precizează că, până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat misiunea diplomatică/oficiul consular din Republica Elenă cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate în urma incendiilor.
De asemenea, la nivelul Ambasadei României la Atena nu au fost primite solicitări de asistență consulară în acest context, iar oficiul consular din Salonic a recepționat doar două apeluri pe telefonul de urgență din partea unor cetățeni români pentru obținerea de informații actualizate.
MAE menționează că atât misiunea diplomatică, cât și oficiul consular au publicat pe paginile de socializare mesaje de interes pentru cetățenii români în contextul actual, precum: recomandări de siguranță, harta actualizată a zonelor de risc publicată de autoritatea elenă competentă, măsurile dispuse pentru persoanele afectate, precum și platforma pusă la dispoziție de către autoritățile locale pentru identificarea unor soluții de cazare temporară, în caz de necesitate.
Reprezentanții Ambasadei României la Atena și ai Consulatului General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile locale și sunt pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor și în funcție de solicitări.
MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875 și +30 210 6728879, respectiv al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: +30 6978996222, respectiv al oficiului consular: +30 6906 479076.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.