logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Consiliul Județean Tulcea

Tulcea, din nou în tribune: Naționala de Baschet a României înfruntă Bulgaria pe Danubius Arena

Meciul va avea loc duminică, 30 august 2026, începând cu ora 18.00.

Federația Română de Baschet, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea, aduce, din nou, la Tulcea, o competiție de nivel internațional: la sfârșitul acestei luni, sportivii naționalei de baschet înfruntă echipa Bulgariei, în precalificările pentru FIBA EuroBasket 2029.

România face parte din Grupa D, alături de Danemarca și Bulgaria, iar câștigătoarea grupei se califică direct în preliminariile FIBA EuroBasket 2029.

Competiția vine după succesul răsunător al Campionatului European FIBA U18 Women's Eurobasket, la care fiecare meci al tricolorelor s-a jucat cu sala la capacitate maximă, înregistrând, astfel, record european pentru baschet juvenil, cu 31.616 spectatori.

'Acest tip de competiții organizate la Tulcea reflectă, pe de o parte, importanța și necesitatea investiției privind construcția Sălii Polivalente și, pe de alta parte, dorința extraordinară a tulcenilor pentru sport de performanță. La campionatul anterior am avut un public de aur, am avut parte de un adevărat spectacol în tribune, care se desfășura în paralel cu cel de pe terenul de joc.

Le mulțumesc încă o dată tulcenilor pentru susținerea din timpul Campionatului European U 18 și îi invit să fie și pe data de 30 august 2026 alături de noi, pe Danubius Arena. Hai România!', a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.