logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Teatrul de Păpuși 'Puck'

Spectacol al Operei Comice din București la WonderPuck, în premieră la Cluj

Un spectacol care îmbină ingenios baletul clasic cu dansul neoclasic, mișcarea contemporană și jazz-dance-ul va fi prezentat în Piața Unirii vineri, 4 septembrie 2026, de la ora 19.30. Este vorba de 'Scufița Roșie', primul spectacol la Cluj al Operei Comice din București, eveniment care va avea loc în cadrul Festivalului Stradal WonderPuck, ediția a zecea.

În ultimul weekend de vacanță, clujenii sunt așteptați la distracție în centrul Clujului la Festivalul Stradal WonderPuck, care va avea cea de-a zecea ediție între 4 și 6 septembrie 2026.

Un moment special al evenimentului va fi spectacolul 'Scufița Roșie', programat la Scena Mare din Piața Unirii vineri, 4 septembrie, de la ora 19.30. Povestea clasică a lui Charles Perrault se reinventează complet la Opera Comică pentru Copii, transformându-se într-un spectacol-balet plin de energie și culoare, care redefinește conceptul de adaptare.

Scufița Roșie de la Opera Comică pentru copii depășește sfera poveștii clasice scrise de Charles Perrault, și impresionează prin tehnicile utilizate. Baletul clasic se îmbină cu dansul neoclasic, cu mișcarea contemporană și jazz. Fiecare personaj are o proprie marcă coregrafică prin care surprinde publicul, și lasă o amprentă greu de șters. Atmosfera vie, energică, alături de tehnica modernă și efectele spectaculoase conturează un întreg miraculos care transformă povestea într-o experiență colectivă ce înglobează magia copilăriei.

Spectacolul vorbește despre puterea de a face alegeri și de a-ți asuma consecințele lor. Copiii învață că ei pot schimba cursul unei povești, că opțiunile lor contează și că imaginația nu are limite.

Totodată, adulții redescoperă bucuria de a fi surprinși și plăcerea de a vedea lumea prin ochii unui copil curios.

Regie, coregrafie, colaj muzical: Andreea Soare
Costume: Raluca Popa
Decor: Vladimir Turturica
Texte: Emil Pantelimon
Asistent de coregrafie: Sabina Chirilă
Voce: Valentino Tiron
Design de sunet: Emil Drago
Light Design: Ramon Barbu / Bogdan Gheorghiu
Distribuția: Sabina Chirilă, Andrei Ardeleanu, Floarea Mihaela Anica, Mihai Pricope/Robert Ștefu, Mihai Pricope, Consuella Crăciun, Dragoș Andruță

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani.

WonderPuck 10 va aduce în centrul Clujului în primul weekend de septembrie teatru de păpuși, spectacole de acrobații aeriene, concerte, artiști pe picioroange, jonglerie, ateliere și multe altele în Piața Unirii și în curtea Muzeului de Artă Cluj.

Participarea la toate activitățile este gratuită.

Proiectul este realizat de Teatrul de Păpuși 'Puck' și Asociația Esua, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și Lions Club.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.