Comunicat de presă - Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR - Visit Oradea)
A fost o seară de 10 la Oradea
Marți, 11 august 2026, Teatrul Regina Maria din Oradea a găzduit Gala '10 pentru eternitate', un eveniment dedicat împlinirii a 50 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci a schimbat pentru totdeauna istoria sportului mondial, obținând prima notă de 10 din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976. Nadia Comăneci a fost prezentă la eveniment, în calitate de invitată de onoare a serii, oferind publicului orădean un moment special de dialog și rememorare a drumului către performanța care a inspirat generații întregi.
Programul artistic a fost deschis de Corul de Copii 'Coralini' al Filarmonicii de Stat Oradea, urmat de demonstrații sportive susținute de gimnastele Clubului Sportiv Universitar Oradea și ale Liceului cu Program Sportiv 'Bihorul'. Nadia Comăneci a fost vizibil emoționată de evoluția micuțelor gimnaste, viitorul sportului românesc. Gimnasta Ana Berdan a avut un moment în care a replicat momentul Nadiei din 1976, purtând un costum alb cu tricolorul.
Un moment aparte al serii a fost premierea sportivilor din județul Bihor, distincții acordate chiar de Nadia Comăneci, la dorința sa, alături de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Cei 24 de sportivi premiați aseară la Gala 10 pentru eternitate sunt:
1. CÃRBUNAR ECATERINA - Atletism
Campioana Nationala 2025 și sportiva clasata in Top 10 a celor mai buni sportivi ai Judetului Bihor 2025.
2. CREȚ ALEX - Judo
Participant la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 și medaliat cu bronz la Campionatul European din 2024
3. SZÛCS ISTVAN LAJOS - Box
Vicecampion național și câștigător al Cupei României.
4. HAMZA ROXANA STELA - Box
Medaliată cu bronz la Campionatul European din 2023.
5. TRIP VLAD IOAN - Lupte greco- romane
Medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale și Europene în 2026.
6. SAMUILÃ IRIS ALEXANDRINA - Triatlon
Campioană Xterra Greece Sprint 2025 și locul 4 mondial.
7. POP DARIA IOANA - Taekwoando
Campioană la European Open Combat Games 2025.
8. SCHVARCZ RÃZVAN - Judo
Medaliat cu bronz la Campionatul European din 2002.
9. FAȘIE DAN - Judo
Participant la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 și câștigător al Cupei Mondiale în 2011.
10. OLTEAN SEBASTIAN - Polo pe apă
Participant la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
11. VANCSIK LEVENTE - Polo pe apa
Participant la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
12. RAMIRO GEORGESCU - Polo pe apa
Participant la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 și multiplu campion al României.
13. KÁLMÁN KÁDÁR - Polo pe apa
Participant la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 și multiplu campion național.
14. DORIN COSTRÃȘ - Polo pe apa
Participant la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980 și component al echipei naționale la două Campionate Mondiale și șase Campionate Europene.
15. GAVRIȘ AUREL - Judo
Dublu campion european, în 2024 și 2025, și medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale din 2024.
16. MARCEL LAZA - Atletism
Medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de Alergare Montană din 2026.
17. ISTVAN SZOKOLSZKY - Atletism
Campion la triatlon și alergare montană și fondator al competiției X-MAN România.
18. CHIMEREL KARMEN - Atletism
Campioană balcanică și ocupanta locului 4 la Campionatele Mondiale din 1991.
19. KORODI IBOLYA - Atletism
Participantă la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980.
20. OCTAVIAN ȘOVRE - Fotbal, arbitru FIFA
Arbitru la Campionatul European UEFA 2016 și la Jocurile Olimpice de la Rio.
21. ALEXANDRESCU ADRIAN - Polo pe apa
Arbitru la patru ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice: Londra, Rio, Tokyo și Paris.
22. MIHAI CIOC - Judo
Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 1984 și campion european în 1987.
23. MIRCEA FRÃȚICÃ - Judo
Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 1984 și campion european în 1982.
24. CRISTIAN GAȚU - Handbal
Vicecampion olimpic la Montreal 1976 și dublu campion mondial, în 1970 și 1974.
Publicul a avut parte și de o avanpremieră: o secvență din filmul 'Nadia', regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu și produs de Tudor Giurgiu și Cosmin Hodor, producție cinematografică ce va fi lansată în integralitate în mai 2027.
Un moment central al serii a fost discuția moderată de Simona Țăranu, în cadrul căreia Nadia Comăneci a rememorat etapele vieții sale, de la copilărie, la prima notă de 10, până la momentele grele în care a fost aproape de a renunța, dar și modul în care a reușit să se ridice de fiecare dată.
După aceea a urmat un moment solemn: întreaga sală s-a ridicat în picioare, alături de Nadia Comăneci, pentru Imnul de Stat al României, interpretat de Narcisa Badea, orădeanca finalistă a Vocea României 2024.
Punctul culminant al serii a fost momentul în care primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, a urcat pe scenă alături de Nadia Comăneci. În discursul său, edilul a mărturisit că oriunde a ajuns în lume, a auzit vorbindu-se despre Nadia, numele ei fiind sinonim cu recunoașterea internațională a României. Acesta i-a înmânat gimnastei o sculptură intitulată 'Madona Minunata', o lucrare unicat, realizată în bronz de sculptorul bihorean Dan Daniel. Forma sa evocă o singură aripă, simbol al grației, al avântului și al dorinței de a depăși limitele, îmbinând eleganța feminină cu ideea de performanță și aspirația către perfecțiune. Emoționată, Nadia, a mărturisit că este cea mai frumoasă 'medalie' pe care a primit-o vreodată.
Pe durata evenimentului, publicul a putut viziona și expoziția documentară 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', realizată de Arhivele Naționale ale României. Despre expoziție și semnificația acestui proiect a vorbit, pe scena Teatrului Regina Maria, dr. Cristian Anița, directorul Arhivelor Naționale ale României.
Concepută cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la acordarea primei note de 10 din istoria gimnasticii, expoziția este primul proiect dedicat acestui moment de referință realizat de instituție. Expoziția va putea fi vizitată în continuare în pasajul Madach, de marți până duminică, între orele 10:00-18:00, până pe 6 septembrie. Intrarea este liberă.
Interesul publicului pentru acest eveniment a fost unul foarte ridicat: sala Teatrului Regina Maria a fost plină, spectatorii umplând fiecare loc pentru a fi martori la acest moment aniversar. În același timp, în fața teatrului s-a adunat un număr mare de orădeni, care au urmărit transmisiunea live a galei, dornici să fie parte din sărbătoarea dedicată Nadiei Comăneci și performanței care a făcut istorie.
Eveniment organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea, cu sprijinul CCK, Autosiena, Deme Macarale, Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul Regina Maria, Szigligeti Színház, Mobexpert și Raluca Mihălceanu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.