Parlamentul României

DECLARAȚIE DE PRESÃ

Suspendarea Președintelui, între mobilizare publică și deliberare parlamentară

În ultimele zile am primit mii de mesaje prin care mi se solicită să susțin suspendarea Președintelui României, mesaje formulate uneori în termeni imperativi, alteori într-un registru agresiv, inclusiv cu insulte și amenințări, toate construite în jurul aceleiași idei potrivit căreia, fiind deputat, aș avea obligația de a răspunde imediat unei pretinse voințe populare exprimate prin această mobilizare, deși există un fapt elementar care lipsește aproape complet din această construcție publică, niciunul dintre cei care promovează politic suspendarea nu mi-a solicitat vreodată semnătura, nu mi-a transmis documentul pe care ar trebui să îl semnez, nu mi-a prezentat argumentele juridice ale procedurii și nu mi-a cerut o discuție asupra motivelor pentru care ar considera necesară o asemenea decizie.

Această precizare este fundamentală, pentru că, înainte de orice apreciere politică asupra suspendării, trebuie restabilită succesiunea firească a unei proceduri democratice, nu poți transforma un parlamentar în obiectul unei campanii de presiune pentru faptul că nu a susținut o inițiativă pe care nimeni nu i-a prezentat-o și nu poți construi public imaginea unui refuz acolo unde, în realitate, nu a existat nici măcar solicitarea asupra căreia acel parlamentar ar fi putut să se pronunțe.

Nu am fost contactată pentru a mi se cere semnătura, nu mi s-a propus o întâlnire, nu mi s-a comunicat conținutul documentului, nu mi-au fost indicate faptele pe care inițiatorii le consideră încălcări grave ale Constituției și nu mi s-a oferit posibilitatea unei discuții parlamentare în care argumentele să fie confruntate, întrebările să primească răspunsuri, iar o eventuală adeziune să fie rezultatul unei evaluări politice și juridice, nu efectul unei presiuni colective exercitate din exterior.

Or, tocmai aici apare o contradicție care merită discutată cu seriozitate, se invocă permanent respectul pentru Parlament, se vorbește despre o procedură constituțională de maximă gravitate și se solicită public sprijinul parlamentarilor, dar mecanismul elementar al deliberării parlamentare este ocolit, iar locul dialogului direct dintre inițiatori și cei cărora li se cere votul este ocupat de campanii de mobilizare, liste, mesaje repetitive și presiune publică.

Din perspectiva funcționării unei democrații reprezentative, această inversare a ordinii este problematică, deoarece mandatul parlamentar nu este un mecanism de transmitere automată a unei comenzi politice colective, ci presupune evaluare, discernământ, responsabilitate personală și asumarea unui vot în raport cu argumentele, cu textele constituționale și cu consecințele juridice ale unei decizii, tocmai de aceea Constituția consacră, în același articol 69, atât faptul că deputații și senatorii sunt în serviciul poporului, cât și principiul potrivit căruia orice mandat imperativ este nul.

A fi în serviciul poporului nu înseamnă a transforma reprezentarea parlamentară într-un sistem de reacție automată la presiunea numerică a mesajelor, după cum libertatea politică a parlamentarului nu înseamnă ignorarea cetățenilor, între aceste două extreme există tocmai spațiul deliberării democratice, în care cetățeanul solicită, parlamentarul analizează, inițiatorul argumentează, iar decizia este luată în cunoștință de cauză și poate fi ulterior explicată și asumată.

Suspendarea Președintelui României nu este o procedură politică obișnuită și nu poate fi redusă la o operațiune de mobilizare publică, pentru că articolul 95 din Constituție o leagă de existența unor fapte grave prin care sunt încălcate prevederile constituționale, ceea ce presupune, înainte de orice vot, identificarea faptelor, stabilirea raportului dintre acestea și normele pretins încălcate, formularea unei argumentații coerente și asumarea publică a acesteia de către cei care declanșează procedura.

Dacă există asemenea argumente, ele trebuie puse pe masa Parlamentului, dacă există asemenea probe, ele trebuie prezentate parlamentarilor, dacă se dorește sprijinul unor deputați din afara cercului politic al inițiatorilor, atunci acești deputați trebuie contactați, invitați la discuție și tratați ca participanți reali la o deliberare constituțională, nu ca nume dintr-un tabel asupra cărora trebuie exercitată suficientă presiune până când rezultatul politic devine cel dorit.

Cu atât mai greu de înțeles este faptul că Parlamentul se află în sesiune extraordinară, ceea ce înseamnă că există cadrul instituțional pentru o asemenea discuție, există posibilitatea unei întâlniri directe, există posibilitatea prezentării unui document și a argumentelor care îl susțin și există posibilitatea ca fiecare parlamentar să formuleze întrebări, obiecții sau condiții înainte de a-și asuma o semnătură într-o procedură cu asemenea consecințe.

În exercitarea mandatului meu parlamentar, nu pot considera o asemenea decizie ca fiind una care se prezumă, se obține prin presiune publică sau se substituie unei analize proprii, iar tocmai de aceea, cei care doresc semnătura și votul meu au obligația politică de a-mi prezenta documentul, de a explica faptele pe care își întemeiază inițiativa și de a susține argumentele constituționale care ar justifica declanșarea unei proceduri de o asemenea gravitate, pentru că o semnătură parlamentară nu este un gest administrativ și nici rezultatul unei campanii de mobilizare, ci expresia unei decizii asumate individual, pentru care fiecare parlamentar răspunde politic și public.

În această situație, ceea ce mi se pare profund incorect este faptul că mi se cere public să justific de ce nu am susținut o inițiativă care nu mi-a fost prezentată, sunt criticată pentru absența unei semnături care nu mi-a fost solicitată și primesc inclusiv mesaje de amenințare pentru un presupus refuz care, din punct de vedere factual, nu a avut loc.

Nu poți să reproșezi unui parlamentar că a refuzat înainte de a-i fi cerut ceva, nu poți să îi atribui o poziție înainte de a-i fi solicitat-o și nu poți să transformi lipsa unei semnături într-o probă de opoziție atunci când nu ai parcurs nici măcar etapa elementară de a-i pune documentul în față.

Concluzia pe care o desprind este una cât se poate de precisă, o opțiune parlamentară nu poate fi prezumată în absența unei solicitări exprese, după cum un refuz nu poate fi construit retrospectiv din simplul fapt că o semnătură nu figurează pe un document care nu a fost niciodată prezentat celui chemat să îl asume. Dacă se urmărește obținerea sprijinului meu pentru o asemenea procedură, este firesc ca inițiatorii să își asume mai întâi exigența dialogului parlamentar, să îmi prezinte temeiurile juridice și politice invocate și să îmi solicite în mod direct o poziție, până la acel moment, ceea ce există în cazul meu nu este un refuz al suspendării, ci absența unei solicitări care să îmi permită formularea unei poziții asumate.

Rămân disponibilă pentru un dialog serios și argumentat cu cei care susțin această procedură, deoarece o decizie cu implicații constituționale de asemenea amploare trebuie analizată în Parlament, prin confruntarea faptelor, a documentelor și a argumentelor juridice, nu prin exercitarea unor presiuni publice asupra parlamentarilor. Dacă voi fi invitată la o asemenea dezbatere, voi participa cu deschidere, voi asculta argumentele prezentate și îmi voi formula poziția în urma unei evaluări obiective, cu independența de judecată și responsabilitatea pe care mandatul parlamentar le impune.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui