Comunicat de presă - Festivalul Strada Armenească
Peste 35.000 de oameni au sărbătorit zece ediții de Festival Strada Armenească în Grădina Botanică
Cea de-a X-a ediție a Festivalului Strada Armenească, desfășurată între 31 iulie și 2 august în Grădina Botanică 'Dimitrie Brândză' din București, a adunat peste 35.000 de participanți, devenind cea mai amplă ediție din istoria festivalului. Vreme de trei zile, muzica, arta contemporană, patrimoniul, gastronomia și tradițiile armenești au transformat Grădina Botanică într-un spațiu al întâlnirii dintre culturi și generații.
Peste 35.000 de oameni au trecut, între 31 iulie și 2 august, porțile celei de-a X-a ediții a Festivalului Strada Armenească, marcând un record de participare pentru eveniment. Ediția aniversară a fost cea mai mare de până acum, atât prin amploarea programului, cât și prin răspunsul publicului, care a umplut timp de trei zile aleile și spațiile festivalului din Grădina Botanică 'Dimitrie Brândză'.
Cifra marchează un moment important pentru un festival care a început în 2013, chiar în Cartierul Armenesc, din dorința de a deschide către București porțile unei comunități și de a-i face cunoscute istoria, muzica, gastronomia, patrimoniul și tradițiile. Zece ediții mai târziu, Strada Armenească a crescut până la dimensiunea unuia dintre marile evenimente ale Capitalei, păstrând cultura armeană în centrul unei conversații tot mai largi despre identitate, memorie și diversitate.
'Cei peste 35.000 de oameni care au venit anul acesta la Strada Armenească înseamnă enorm pentru noi, mai ales când ne gândim că festivalul a pornit, acum zece ediții, din dorința foarte simplă de a-i invita pe bucureșteni să ne cunoască. Am crescut de la o ediție la alta împreună cu publicul, iar faptul că o comunitate relativ mică poate aduna astăzi zeci de mii de oameni în jurul culturii sale este, credem, cel mai frumos lucru pe care l-am construit. Ne dorim ca Strada Armenească să rămână un loc în care Armenia și comunitatea noastră pot fi descoperite firesc, prin muzică, artă, gust, povești și întâlniri directe. Ediția aceasta ne-a arătat că patrimoniul poate vorbi foarte puternic despre prezent atunci când îi găsim forme vii prin care să-l împărtășim.', transmit organizatorii Festivalului Strada Armenească.
Ediția aniversară a fost și cea mai complexă de până acum. Pe scena principală, Subcarpați, Bosquito, byron ft. Muse Quartet, Mădălina Pavăl Orchestra, Paulina, Anna Kostanyan & Davit Melkonyan Quartet, Lin Pelin ft. Frate Gheorghe, Katil, Vardavar Dance Ensemble, Gorgeouz Beats și DJ setul Ligia Keșișian feat. Ero Aslanyan & Lucas Molina au construit, pe parcursul celor trei zile, un traseu muzical între România, Armenia și Republica Moldova, între muzică tradițională și reinterpretările ei contemporane, jazz, rock, electronic și fusion.
O bună parte din identitatea acestei ediții s-a construit însă dincolo de scena principală. Publicul a putut descoperi Armenia prin expoziții și instalații, ateliere, dans, gastronomie, meșteșuguri și conversațiile găzduite de Biblioteca Festivalului. De la universul vizual al artistei Maretta Aivazian și fotografiile unui Erevan surprins pe film analog de Andrei Cojocaru, până la instalația imersivă Alfabetul armean - inima culturii armene, semnată de Hrant Jaghinyan și Valeriu Nicolaides, patrimoniul armean a fost adus în prezent prin limbaje contemporane și experiențe directe.
Instalația în formă de cub reflectorizant a devenit unul dintre punctele de atracție ale festivalului. Concepută ca o metaforă a Armeniei contemporane - o țară mică, a cărei vastă cultură poate rămâne uneori invizibilă în contextul marilor forțe din regiune - instalația își deschidea interiorul către un univers de oglinzi, motive inspirate din covoarele tradiționale și un cer înstelat alcătuit din alfabetul armean. Un spațiu aparent restrâns ajungea astfel să cuprindă, prin reflexii succesive, imaginea unui patrimoniu fără margini.
Unul dintre momentele care au concentrat cel mai bine spiritul ediției a fost Vardavar. Duminică, tradiționala sărbătoare armeană a apei a transformat o parte din Grădina Botanică într-o joacă colectivă, reunind copii și adulți într-unul dintre cele mai vii momente ale celor trei zile. Dansurile armenești au continuat pe scenă și în ateliere, iar publicul a putut experimenta direct tehnici și tradiții prin ateliere de sculptură în piatră de tuf, textile, colaj și arte decorative.
Pentru prima dată, Armenian Market - Shuka, realizat împreună cu Taste of Armenia și Centrul Cultural Teryan, a recreat în festival atmosfera unei piețe armenești, cu produse, textile și obiecte aduse din Armenia. Gastronomia a completat această călătorie prin horovaț - grătarul armenesc -, lahmajun, cafea armenească, deserturi și alte preparate tradiționale.
Cele două întâlniri din Biblioteca Festivalului au dus conversația către patrimoniu și memoria comunității. Illustrated Heritage, cu Maretta Aivazian, Hrant Jaghinyan și Mariam Gevorgyan, a explorat felul în care istoria și simbolurile culturii armene pot fi traduse într-un limbaj vizual contemporan. Anecdote și povești armenești, cu Varujan Vosganian, Varujan Pambuccian, Bedros Horasangian și Mihai Stepan Cazazian, a recuperat istorii ale armenilor din România prin amintiri personale, umor și povești transmise de la o generație la alta.
Succesul ediției a X-a spune și povestea transformării Festivalului Strada Armenească. De la prima ediție din 2013, născută în Cartierul Armenesc, la cei peste 35.000 de participanți care au venit anul acesta în Grădina Botanică, festivalul a crescut odată cu publicul său. Dimensiunea evenimentului s-a schimbat, însă ideea de la care a pornit a rămas aceeași: crearea unui spațiu în care cultura armeană poate fi cunoscută prin întâlnire directă - ascultată, privită, gustată, discutată și trăită.
După zece ediții, Festivalul Strada Armenească încheie astfel cel mai amplu capitol al istoriei sale de până acum. Peste 35.000 de oameni într-un singur weekend arată că povestea unei comunități poate deveni, fără să-și piardă identitatea, parte din povestea unui oraș întreg. În august 2027, festivalul va reveni cu o nouă ediție.
Festivalul Strada Armenească este organizat de către Uniunea Armenilor din România și Centrul Cultural Armean din București. Parteneri: Ambasada Armeniei în România, The Fresh, Armenian Business Council, Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, Ministerului Educației, Științei, Culturii și Sportului din Armenia, Ministerului Turismului din Armenia.
Sponsori: Kaufland, Peroni, Ursus Cooler, Jagermeister, Martini, Hendrick's, Vodafone România, Pepsi, Mobexpert, 5 to go, Mr. Charge, Hayasa Armenian Jewelry.
Parteneri de mobilitate: Autonom România, Blue.
Parteneri instituționali: Diaspora Youth Ambassador Program, Grădina Botanică 'Dimitrie Brândză', Universitatea din București
Parteneri media: ROCK FM, AGERPRES, Revista BIZ, Cărturești, Observator Cultural, Matca Literară, Happ.ro, Subversiv, Munteanu Recomandă, CVLTARTES, Bookhub, Trăiește Muzica, Agenția de cArte, Utopia Balcanică, Ararat.
Evenimentul Facebook: https://fb.me/e/b5ejWtYcg / Website: www.stradaarmeneasca.ro
Instagram: www.instagram.com/stradaarmeneasca/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.