Comunicat de presă - Festivalul internațional de film documentar fARAD
Festivalul internațional de film documentar fARAD revine. Direct, uneori incomod, dar viu și original, cu o temă atractivă și o privire care te fixează sugestiv. Între 30 septembrie și 4 octombrie 2026, Cinema Arta din Arad se transformă din nou într-un spațiu în care documentarul nu e doar film, ci provocare.
Ediția a 13-a se află sub semnul unui cuvânt-cheie: ANIMAL
Relația dintre om și restul lumii vii se joacă între complicitatea cotidiană și fascinația pentru sălbăticie, dar conține deopotrivă vulnerabilitate, contradicții și adesea brutalitate. Selecția fARAD de anul acesta pune cap la cap toate aceste perspective și îndeamnă publicul să-și regândească locul în ecosistem.
'Animalele fac parte din viața noastră. Ele ne oferă companie, iubire și consolare, dar și hrană sau sprijin prin munca lor. Legătura noastră cu animalele este una complexă și reflectă ceva primordial, transformându-se odată cu trecerea timpului. Această relație se află în centrul celei de-a 13-a ediții fARAD, printr-o selecție de filme care explorează, prin abordări artistice diverse, modurile în care oamenii se raportează la animale și felul în care le tratează', afirmă Dimitris Kerkinos, directorul artistic al festivalului.
Documentarul ales pentru deschidere a fost cel mai iubit film românesc de la TIFF și intră frontal în subiect: elaborat de-a lungul a cinci ani, Delta sălbatică (r. Dan Dinu) surprinde viața animalelor în starea ei pură, ritmată de trecerea celor patru anotimpuri. Este o cronică vizuală a supraviețuirii, în care atenția se mută exclusiv pe fauna Deltei și pe modul ei neîmblânzit de a exista.
'Realizarea unui film documentar de amploare presupune un proces îndelungat și multe provocări. Am fost în Delta Dunării în toate anotimpurile, pentru a surprinde cât mai multe imagini și povești interesante. Spre deosebire de un film de ficțiune, actorii noștri nu sunt aleși prin casting, ci ne sunt scoși în față de natură. Nu lucrăm în condiții controlate de lumină, iar filmările depind de ritmul naturii și se desfășoară pe perioade lungi, ceea ce face imposibilă realizarea unui astfel de film într-un interval scurt. Însă întregul proces este unul fabulos, pe care îl descoperi pas cu pas, iar bucuria este cu atât mai mare când știi că ai reușit să duci un astfel de proiect la bun sfârșit exact așa cum ți l-ai imaginat: cu imagini spectaculoase, o coloană sonoră impresionantă și povești care au fost spuse pentru prima dată despre Delta Dunării. Am ales ca narațiunea filmului să aibă o perspectivă nouă, cea a apei, iar vocea Medeei Marinescu a dat viață într-un mod absolut fabulos acestui element vital. Un alt element unic al filmului este piesa originală de la final, interpretată de vocea specială a Irinei Rimes, care a crezut în proiectul nostru și ni s-a alăturat fără ezitare. Emoția din glasul ei completează perfect mesajul filmului', declară Dan Dinu.
fARAD nu e doar despre filme, ci și despre cine le face - și cine urmează să le facă.
Competiția națională de scurtmetraje lansată anul trecut revine cu o selecție menită să promoveze și să descopere voci noi, iar juriul va acorda premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj documentar (1000 de euro) și o mențiune specială.
Laboratorul fARAD, ajuns la ediția a 11-a, continuă și el să fie un real motor creativ. Modelat după inițiativele similare ale festivalurilor de la Sundance și IDFA, laboratorul supune trei proiecte în dezvoltare feedback-ului nuanțat și necesar al unor profesioniști în domeniu. Timp de trei zile, participanții lucrează intens, inclusiv într-un atelier dedicat sunetului ca instrument narativ esențial, susținut de Dana Bunescu.
Informațiile complete despre invitați, juriu, program și selecția oficială (secțiunea tematică Animal, competiția tinerilor documentariști și proiectele din laborator) vor fi anunțate la începutul lunii septembrie pe canalele de social media ale festivalului.
Despre fARAD
Lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu și a Insula 42, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad, fARAD a crescut ca un eveniment care susține cinema-ul de artă și construiește, ediție după ediție, o comunitate de cineaști și iubitori de documentar. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Insula 42.
Ediția a 13-a este co-organizată de Insula 42 și Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad și susținută de Groupama, Uniunea Cineaștilor din România, Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara și Institutul Francez din România.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.