Comunicat de presă - Autoritatea Navală Română
250.500 de lei amenzi aplicate în cadrul controalelor privind siguranța navigației în zonele de agrement nautic
În perioada 3-9 august 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie au desfășurat controale pentru verificarea respectării prevederilor legale privind siguranța navigației în activitățile de agrement nautic și pescuit.
În cadrul acțiunilor de control au fost efectuate 9 controale în zonele de agrement nautic și au fost verificate 231 de ambarcațiuni, dintre care:
- 124 de ambarcațiuni de agrement utilizate în scop personal;
- 103 ambarcațiuni de agrement utilizate în scop comercial;
- 4 ambarcațiuni de pescuit.
Totodată, au fost verificate documentele conducătorilor ambarcațiunilor controlate.
În urma verificărilor, pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 1704/2024 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul transportului maritim și pe căile navigabile interioare, au fost constatate 37 de contravenții, fiind aplicate 30 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 250.500 de lei, și 7 avertismente.
Cele mai importante abateri constatate au vizat:
- conducerea ambarcațiunilor de către persoane care nu dețineau certificatul internațional de conducător de ambarcațiune de agrement sau care nu îl aveau în original la bord;
- nerespectarea regulilor de navigație, a avizelor către navigatori sau a dispozițiilor Autorității Navale Române;
- lipsa la bord a actelor, documentelor și certificatelor obligatorii;
- exploatarea ambarcațiunilor cu documente nevalabile sau în afara zonelor de navigație stabilite;
- nepurtarea vestelor de salvare de către conducători sau persoanele aflate la bord;
- îmbarcarea unui număr de persoane mai mare decât cel admis;
- lipsa sau neasigurarea corespunzătoare a materialelor și instalațiilor obligatorii pentru menținerea vitalității, stingerea incendiilor și salvare.
În cadrul acțiunilor de control au fost efectuate și 23 de testări ale conducătorilor de ambarcațiuni de agrement în vederea stabilirii alcoolemiei.
Autoritatea Navală Română recomandă tuturor conducătorilor de ambarcațiuni să respecte cu strictețe regulile de navigație, să dețină documentele obligatorii și valabile și să verifice, înainte de plecarea în navigație, existența și starea corespunzătoare a echipamentelor de siguranță.
CONDUCEREA AUTORITÃȚII NAVALE ROMÂNE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.