logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea de Vest Timișoara

Doctorandul UVT Robert Mihai Colca, unul dintre coordonatorii echipei de olimpici AI ai României, anunță rezultatele remarcabile obținute prin recenta participare la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI) 2026

Robert Mihai Colca, doctorand UVT, unul dintre cei doi coordonatori ai echipei României, anunță rezultatele remarcabile obținute în urma participării acestei echipe la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI) 2026, desfășurată în perioada 2-8 august 2026 la Astana, Republica Kazahstan. Aceasta este cea mai importantă competiție internațională dedicată inteligenței artificiale pentru elevi, la ediția din acest an participând concurenți din 108 țări și teritorii.

Cei opt elevi care au reprezentat România au obținut trei medalii de aur, două medalii de argint și trei medalii de bronz, confirmând încă o dată nivelul foarte ridicat al pregătirii elevilor români în domeniul inteligenței artificiale.

Elevii români medaliați au obținut trei medalii de aur, prin David Georgescu (Colegiul Național 'Constantin Diaconovici Loga' din Timișoara), Alexandru Thury-Burileanu (Colegiul Național 'Mircea cel Bătrân' din Constanța) și Roland Petrean (Colegiul Național 'Silvania' din Zalău), alături de cele două medalii de argint, prin Mihnea-Teodor Stoica (Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București) și Darius-Adrian Dobre (Colegiul Național De Informatică 'Matei Basarab' din Râmnicu Vâlcea), și de cele trei medalii de bronz, prin Iulian Nistor (Liceul De Informatică 'Tiberiu Popoviciu' din Cluj-Napoca), Daniel-Antoniu Bence-Muk (Colegiul Național 'George Barițiu' din Cluj-Napoca) și Matei-Tudor Pop (Liceul Teoretic 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca).

Participarea echipei României la IOAI 2026 a fost susținută de Ministerul Educației și Cercetării, alături de partenerii săi, Uniunea Profesorilor de Informatică din România (UPIR) și Hubul Român de Inteligență Artificială (HRIA), proiect în care Universitatea de Vest din Timișoara este partener fondator.

Succesul României la IOAI 2026 a fost pregătit prin stăruința și pasiunea coordonatorilor principali care s-au implicat în pregătirea elevilor. Primul dintre aceștia este Robert Mihai Colca, doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara, alături de care s-a aflat și Mihai Nan, cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'În acest moment al succesului, le transmit felicitări tinerilor componenți ai echipei ce a reprezentat România la IOAI 2026. UVT îi va susține și pentru viitoarele competiții în care se vor înscrie, în această nouă disciplină olimpică internațională, aparținând domeniului de vârf al Inteligenței Artificiale. Universitatea de Vest din Timișoara a deschis mai multe programe de studii din sfera Inteligenței Artificiale, iar preocupările și cercetările doctorale axate pe modelele Inteligenței Artificiale își arată roadele și prin pregătirea echipei țării noastre pentru Olimipiada Internațională de Inteligență Artificială, implicarea doctorandului UVT Robert Mihai Colca, coordonator al echipei de liceeni olimpici din Timișoara, reprezentând o dovadă vie a acestei abordări strategice. Suntem convinși că succesele vor continua, iar capacitatea tehnică și creativă a tinerilor pasionați ai modelelor de Inteligență Artificială va fi demonstrată și în viitoarele competiții internaționale de AI.'

Coordonatorii echipei, Robert Mihai Colca, doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara, și Mihai Nan, cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, au contribuit global la rezultatul obținut la Astana, prin coordonare științifică și tehnică, dar și prin coordonarea delegației, relația cu organizatorii și reprezentarea României în cadrul activităților oficiale ale IOAI.

***

Despre proiectul 'HUB Român de Inteligență Artificială - HRIA'

Proiectul HRIA este implementat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu șase universități reprezentative la nivel național: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și opt IMM-uri inovative, selectate printr-un proces competitiv și transparent.

Proiectul HRIA dezvoltă un ecosistem de excelență în Inteligența Artificială care, prin obiectivele și rezultatele obținute, este unic în România în ceea ce privește sfera activităților de cercetare-dezvoltare-inovare și a rezultatelor cu impact concret în economie. HRIA permite coagularea eforturilor comunității de inteligență artificială din România în vederea creșterii impactului la nivel european și global, devenind catalizatorul acestui proces, creând resurse naționale de dezvoltare și inovare în domeniul IA și susținând toate sectoarele comunității.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.