Comunicat de presă - Poliția Română
Acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere
În noapte de 7/8 august a.c., Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a coordonat o acțiune, la care au participat echipaje de poliție din cadrul Serviciului Rutier Ilfov și Brigăzii Rutiere, având ca obiect adoptarea măsurilor necesare în vederea identificării, prevenirii și combaterii situațiilor în care, în spații publice, sunt organizate sau desfășurate activități constând în efectuarea unor manevre de derapaj controlat cu autoturisme, în proximitatea unor grupuri de spectatori, prin asemenea conduite fiind creat un pericol pentru siguranța participanților la trafic, precum și pentru integritatea corporală a persoanelor aflate în zonă.
În acest context, au fost monitorizate succesiv mai multe locații din județul Ilfov, situate în localitățile Voluntari, Corbeanca și Ghermănești, iar ulterior polițiștii s-au deplasat în zona unui complex, din localitatea Snagov.
Astfel, s-a constatat faptul că trei autoturisme erau poziționate astfel încât blocau sau îngreunau în mod semnificativ accesul de pe o strada către incinta unui complex, unde au fost identificate aproximativ 100 de persoane și încă 40 de autoturisme. La momentul pătrunderii polițiștilor în incintă, niciunul dintre autoturismele observate nu se afla în mișcare și nu efectua manevre de derapaj controlat.
Concomitent, pe raza municipiului București, în zona unui centru comercial - Șoseaua București - Târgoviște, au fost identificate în același context, 104 persoane și 86 de autovehicule.
În cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii au constatat săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 339 alin. (3) din Codul penal, fiind astfel identificați trei bărbați care, în calitate de conducători, au utilizat autovehiculele pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
În cauză, pe numele acestora a fost deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și a situației de fapt.
În urma acțiunilor de amploare desfășurate, polițiștii au verificat 146 de autoturisme și au legitimat 185 de persoane, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională și penală asociate fenomenului de street racing.
De asemenea, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, au fost retrase 26 de certificate de înmatriculare și au fost reținute trei permise de conducere pentru conducere agresivă, precum și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate în cadrul acțiunii este de 31.676,50 de lei.
Polițiștii rutieri vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea comportamentelor agresive în trafic și a conducerii autovehiculelor prin efectuarea unor manevre care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.
Fenomenul este atent monitorizat, iar cei care se implică în organizarea unor astfel de activități ilegale riscă să răspundă potrivit legii.
Conducerea agresivă, întrecerile neautorizate și efectuarea unor manevre periculoase pe drumurile publice reprezintă comportamente care pot avea consecințe grave și care vor fi sancționate conform prevederilor legale.
Poliția Română recomandă tuturor conducătorilor auto să adopte un comportament responsabil în trafic, să respecte regulile de circulație și să evite orice conduită care poate pune în pericol propria siguranță sau siguranța celorlalți participanți la trafic.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.