logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Centrul Național al Dansului București

11 piese de dans noi marchează finalul Laboratoarelor Academiei de Dans și Performance CNDB
Prezentările au loc în 7, 21 și 22 august, la Centrul Național al Dansului București

După un an dedicat cercetării, experimentului și creației, Laboratoarele Academiei de Dans și Performance, programul intensiv de formare inițiat de Centrul Național al Dansului București (CNDB), se încheie prin prezentările publice ale celor 11 lucrări performative și coregrafice dezvoltate de participantele și participantul acestei ediții. Maratonul performativ va avea loc în 7, 21 și 22 august, oferind publicului întâlnirea cu o nouă generație de artiști aflați la începutul parcursului lor profesional.
Dedicat practicilor de mișcare, performance-ului și creației coregrafice, programul a fost conceput ca un spațiu alternativ de formare și cercetare artistică, în care corpul devine instrument de explorare, producție de cunoaștere și dezvoltare a unor practici artistice personale. Pe parcursul celor două semestre, participanții au lucrat într-un format intensiv care a combinat ateliere, sesiuni de mentorat, cursuri și întâlniri cu artiști, coregrafi și teoreticieni din România și din străinătate.

Rezultatul acestui proces este o colecție de unsprezece lucrări originale care investighează teme precum memoria, identitatea, apartenența, relațiile familiale, corpul, percepția sau transformarea. De la performance-uri autobiografice și instalații coregrafice până la experimente performative care explorează raportul dintre corp și spațiu, fiecare creație propune un limbaj artistic distinct și deschide noi direcții de reflecție asupra realității contemporane.

Mai mult decât o etapă de absolvire, aceste prezentări marchează începutul unor trasee artistice independente. Lucrările reflectă diversitatea estetică și metodologică cultivată în cadrul Laboratoarelor Academiei de Dans și Performance și oferă o imagine asupra preocupărilor unei noi generații de creatori interesați de practicile performative contemporane.

PROGRAM
7 august, ora 19:30 (durată: 130 min.)
- Desynchronosis A.K.A. Jet Lag - Cristina Tudor
- O crevasă inundată - Ilinca Budeanu
- TESERACT - Iustin Danalache
- Belonging Bodies - Teodora Tudose
- Treshold - Iulia Andro

Mai multe informații despre spectacole aici.

21 august, ora 19:30 (durată: 105 min.)
- IN/HER/IT - Ana Costache
- Voice Legacy - Alexandra Necula
- ICSPRES IORSELF - Daiana Sargan

Mai multe informații despre spectacole aici.
22 august, ora 19:30 (durată: 135 min.)
- Every house has a door - Bianca Ardeleanu
- What if today? - Ada Anghel
- Wow! You're a dancer?! Can you show me a split? - Sofia Sitaru-Onofrei

Mai multe informați despre spectacolei aici.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Inspirate de modele pedagogice europene precum TanzFabrik Berlin, PARTS Bruxelles, ELAN - Centre National de la Danse Paris și e.x.e.r.c.e Montpellier, Laboratoarele Academiei de Dans și Performance își propun să contribuie la consolidarea scenei dansului contemporan din România prin dezvoltarea unui cadru bazat pe cercetare, colaborare și schimb de cunoștințe.

Program cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Cu sprijinul: Forumul Cultural Austriac București, Goethe-Institut România, Institutul Francez din România și Institutul Polonez București.

Parteneri media: Radio Guerilla , Zile și nopți, Scena9, Agerpres, Elle, Happ.ro, Liternet, TVR Cultural, Radio România Cultural, Revista Arta, The Institute, Zeppelin, ISCOADA, Feeder, Visit Bucharest, Ziarul Metropolis, IQads, Ceașca de Cultură, Modernism.ro, Haute Culture Magazine, munteanurecomanda.ro, Daily Magazine

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.