Comunicat de presă - Europarlamentar Maria Grapini
Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj tranșant de Ziua Minerului: 'Cred că ar trebui să ne închinăm cu toții în fața celei mai grele meserii din lume! Nu am înțeles această strategie antinațională, care a făcut mult rău economiei, minerilor și cetățenilor cinstiți ai acestei țări frumoase și bogate în resurse!'
Eurodeputatul și președintele BPN al PUSL, Maria Grapini, a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Minerului, care este marcată în fiecare an, pe 6 august, dată la care sunt comemorați minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni, din august 1929 și 1977, dar și victimele nenumăratelor tragedii petrecute în minerit, de-a lungul anilor.
'Eu am avertizat de mai multe ori că România s-a grăbit să închidă minele. Am vrut să fim premianții clasei și acum suntem repetenți! Amânarea încetării folosirii cărbunelui din Valea Jiului era o necesitate și România ar fi stat bine la acest capitol, dacă nu se grăbea!
Ne-am luptat foarte mult, câțiva eurodeputați, ca să fie dați bani către investițiile majore, în cazul minelor. Ce s-a făcut cu acei bani? Am închis și ecologizat exploatări miniere din Valea Jiului și din Oltenia.
Nu este nimic politic, este tehnic și economic. Nu am înțeles deloc această strategie antinațională, care a făcut mult rău economiei, minerilor, energeticienilor și cetățenilor cinstiți ai acestei țări frumoase și bogate în resurse.
Din păcate, deși am avertizat ministrul energiei de la acea vreme, încă din anul 2017, să nu oprească producția pe carbune (deoarece termenul dat de UE era 2030!), România a luat decizia greșită, care ne costă acum pe toți!
Una era să mergem până în 2050, așa cum a făcut Polonia, și în acest timp să investim prin fondurile europene, să retehnologizăm noi Mintia, să o scoatem din insolvență și să investim și în producția de cărbune, și alta este să trădăm interesul național!
Cum au putut Polonia, Germania și alte țări să găsească soluții și noi nu? Și, totuși, ce punem în locul minelor care se închid? Aceasta este întrebarea la care decidenții de astăzi nu au curajul să răspundă în fața oamenilor și minerilor din Valea Jiului.
Cred că ar trebui să ne închinăm cu toții în fața celei mai grele meserii din lume și să le mulțumim minerilor din Valea Jiului și din întreaga Românie pentru toți anii în care au lucrat în condițiile grele de muncă, să aducem un omagiu celor care s-au jerfit în străfundurile pământului, pentru a scoate la suprafață 'aurul negru', cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu și care încă este necesar în asigurarea și protejarea sistemului energetic național. Doresc să transmit sănătate și 'La mulți ani!' tuturor minerilor și familiilor lor și îi asigur de tot sprijinul și prețuirea mea! NOROC BUN!', a precizat eurodeputatul Grapini.
În Valea Jiului, mai multe monumente au fost ridicate ca omagiu adus minerilor, însă cel mai reprezentativ dintre ele, aflat la intrarea în municipiul Lupeni, amintește de greva muncitorilor mineri de la Lupeni, încheiată cu un conflict sângeros între forțele de ordine și localnici, care a debutat chiar la început de lună august, minerii fiind primii care au rupt cordonul tăcerii, greva fiind considerată a fi 'cea mai mare acțiune revendicativă organizată a muncitorilor, de la instaurarea comunismului în România'.
Potrivit statisticilor oficiale, peste 150 de mineri au murit în accidente de muncă, după 1990. Din păcate, cifrele de astăzi din Valea Jiului sunt triste, zona este depopulată masiv. Zeci de mii de locuitori au părăsit Valea Jiului, după 1990, adică peste 20% din populație.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.