Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT: ediția aniversară cu numărul 10 aduce orașul împreună, în alergare
Pe 25 octombrie 2026, Timișoara devine din nou capitala alergării
Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul 'UP TO RUN', și este organizat de Clubul Sportiv Alergotura, împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara. Timp de o zi, străzile, piețele istorice și malurile Begăi vor deveni traseul unei comunități unite de pasiunea pentru sport, energie și bucuria de a fi împreună.
Ajuns la cea de-a zecea ediție, Timișoara City Marathon este mai mult decât o competiție sportivă. Este o experiență care conectează orașul, istoria și comunitatea, transformând fiecare kilometru într-o invitație la mișcare, perseverență și solidaritate.
Cinci curse pentru toate nivelurile de pregătire
Participanții pot alege în acest an una dintre cele cinci curse:
- Maratonul de 42 km by Flexik Automation;
- Semimaratonul de 21 km by FORVIA HELLA;
- Crosul de 10,5 km by Rompetrol;
- Crosul de 5 km;
- Crosul de 1 km by UPT.
Înscrierile sunt deschise
Înscrierile sunt deschise până în 12 octombrie 2026, în limita locurilor disponibile. Organizatorii au alocat 200 de locuri pentru maraton, 400 pentru semimaraton, 600 pentru crosul de 10,5 km, 500 pentru crosul de 5 km și 1.000 pentru cursa de 1 km. Tarifele aferente etapei actuale de înscriere sunt valabile până la 31 august 2026, urmând ca, din 1 septembrie, să intre în vigoare următoarea categorie de preț.
De la Otelec până în inima Timișoarei
Proba de maraton păstrează unul dintre cele mai spectaculoase trasee ale competiției. Alergătorii vor porni din localitatea Otelec și vor parcurge cei 42 de kilometri până în Piața Victoriei, într-o cursă care urmărește cursul Begăi și leagă simbolic împrejurimile de centrul Timișoarei.
Semimaratonul de 21 km by FORVIA HELLA se adresează alergătorilor care vor să își testeze rezistența pe un traseu urban ce traversează piețele istorice ale orașului, parcurile de pe malurile Begăi și cartierul Traian. Cursa îmbină provocarea sportivă cu descoperirea patrimoniului și diversității Timișoarei.
Crosul de 10,5 km by Rompetrol oferă o provocare dinamică pentru alergătorii care își doresc o distanță intermediară și o experiență completă de competiție. Traseul îi va purta prin piețele istorice, pe malurile Begăi și prin cartierul Traian, în atmosfera ediției aniversare.
Crosul de 5 km este potrivit atât pentru cei aflați la început de drum, cât și pentru alergătorii care își doresc o cursă scurtă și energică. Este o invitație de a descoperi atmosfera Timișoara City Marathon și de a trăi bucuria alergării alături de comunitate.
Crosul de 1 km by UPT - cursa accesibilă tuturor
Crosul de 1 km by UPT este cursa care îi aduce la aceeași linie de start pe cei mici și pe cei mari, pe alergătorii aflați la început de drum și pe cei care vor să trăiască atmosfera competiției alături de familie și prieteni.
Copiii care au împlinit vârsta de 7 ani până în ziua evenimentului pot participa neînsoțiți. Alergătorii înscriși la maraton și semimaraton beneficiază și de înscriere gratuită la această cursă.
Startul maratonului se va da la ora 08:30, din Otelec. Startul semimaratonului și al crosului de 10,5 km se va da la ora 10:00, din Piața Victoriei, iar pentru cursele de 5 km și 1 km, startul se va da la orele 13:00, respectiv 13:45.
Ediția în care Timișoara City Marathon împlinește un deceniu
'Ediția cu numărul 10 reprezintă un moment important pentru comunitatea Alergotura și pentru toți cei care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea Timișoara City Marathon. Am pornit de la dorința de a aduce oamenii împreună prin alergare, iar astăzi putem vorbi despre un eveniment matur, care face parte din identitatea sportivă a orașului. Ne dorim ca ediția aniversară să fie o celebrare a tuturor alergătorilor, voluntarilor, partenerilor și susținătorilor care au crescut alături de noi.' (Alexandru Lorinți, președintele Clubului Sportiv Alergotura).
Prin implicarea Universității Politehnica Timișoara, competiția promovează sportul ca parte esențială a unei comunități active și sănătoase și creează noi legături între mediul universitar și oraș. 'Timișoara City Marathon demonstrează că universitatea poate contribui la viața orașului nu doar prin educație, cercetare și inovare, ci și prin proiecte care îi aduc pe oameni împreună. Ediția aniversară cu numărul 10 vorbește despre continuitate, încredere și despre puterea unei comunități de a construi împreună. Pentru Universitatea Politehnica Timișoara,' UP TO RUN' este mai mult decât sloganul unui eveniment: este o invitație de a ne depăși limitele și de a merge înainte.' (conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara).
106 pentru Poli - comunitatea UPT continuă să alerge
Programul sportiv asociat Timișoara City Marathon va continua cu evenimentul '106 pentru Poli', organizat marți, 27 octombrie 2026, pe Stadionul Știința, Baza 1 a Universității Politehnica Timișoara. Evenimentul este gratuit și deschis membrilor comunității UPT, care sunt invitați să celebreze prin mișcare cei 106 ani de existență ai Politehnicii timișorene.
Fondată în 1920, Universitatea Politehnica Timișoara este cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării. De-a lungul timpului, sportul și dezvoltarea unei infrastructuri dedicate mișcării au reprezentat preocupări constante ale universității. Prin bazele sale sportive și prin evenimente precum Timișoara City Marathon și '106 pentru Poli', UPT încurajează un stil de viață activ în rândul studenților, cadrelor didactice, absolvenților și al întregii comunități.
Timișoara City Marathon este un eveniment accesibil participanților cu niveluri diferite de pregătire, de la alergătorii care își propun să parcurgă pentru prima dată un kilometru până la sportivii pregătiți pentru provocarea celor 42 de kilometri. Înscrierile și toate informațiile despre curse, regulament și program sunt disponibile pe timisoaracitymarathon.ro.
Noutățile evenimentului pot fi urmărite și pe:
Facebook: Timișoara City Marathon
Instagram: @timisoaracitymarathon
Evenimentul este susținut de Flexik Automation, FORVIA HELLA, Rompetrol, ING, Linde, Continental, Atos, BCR, Nokia, Raiffeisen Bank, Newpharma Development, Flex, Plexus, Honeywell Technologies, Yazaki, Corratec și dm, alături de care organizatorii contribuie la dezvoltarea unei competiții sportive devenite reper pentru comunitatea timișoreană. 'Timișoara City Marathon powered by UPT' este finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara.
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile românești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2 - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.