logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1

Deciziile adoptate de Consiliul Local Sector 1: afterschool pentru elevi, noi asociații în programele de reabilitare și piețe modernizate

Consiliul Local a adoptat astăzi o serie de măsuri care vizează educația, digitalizarea unor servicii pentru locuitori și reguli mai clare pentru utilizarea spațiului public.

Printre proiectele aprobate se numără programul de afterschool pentru elevi, simplificarea procedurilor succesorale prin schimbul electronic de documente, noi contracte pentru reabilitarea termică și modernizarea lifturilor, modernizarea piețelor agroalimentare, noi soluții pentru creșterea numărului de locuri de parcare și amenajarea unei biblioteci în aer liber în Piața Matache.

Programul de afterschool a fost aprobat

Elevii din școlile de stat din Sectorul 1 vor putea beneficia, începând cu anul școlar 2026-2027, de programul multianual de afterschool 'Educație pentru viață'. Programul include masă zilnică, sprijin pentru teme și activități educaționale.

Costul mesei este de cel mult 40 de lei pe elev, pentru fiecare zi de prezență. Jumătate din sumă va fi acoperită din bugetul local, iar diferența va fi suportată de părinți. Elevii care beneficiază de bursă socială, cei cu cerințe educaționale speciale, cu dizabilități sau aflați în situații sociale excepționale vor participa gratuit.

Programul se va desfășura de luni până vineri, între orele 12:00 și 17:30. Numărul școlilor participante va fi stabilit înainte de începerea anului școlar, iar înscrierile se vor face la unitățile de învățământ, până la implementarea unei platforme electronice.

Pentru mai multe detalii accesați link-ul:
https://primariasector1.ro/program-de-afterschool-pentru-elevii-din-sectorul-1-masa-la-scoala-si-activitati-educationale/

Încă 40 de asociații intră în programele de reabilitare termică și modernizare a lifturilor

Un nou lot de contracte de mandat a fost aprobat pentru 40 de asociații de proprietari, dintre care 11 vor intra în programul de reabilitare termică a blocurilor, iar 29 în programul de modernizare a lifturilor. Prin aceste contracte, Primăria Sectorului 1 va gestiona toate etapele tehnice și administrative ale investițiilor, de la documentații și avize până la execuția lucrărilor, simplificând procedurile pentru locatari. Programele rămân deschise pentru noi înscrieri.

Conform legislației, 90% din valoarea lucrărilor este finanțată din bugetul local, iar proprietarii contribuie cu 10%, sumă care se achită după finalizarea lucrărilor și poate fi recuperată pe o perioadă de 10 ani.

Pentru mai multe informații accesați link-ul:
https://primariasector1.ro/inca-40-de-asociatii-de-proprietari-intra-in-programele-de-reabilitare-termica-si-modernizare-a-lifturilor/

Piețe agroalimentare mai moderne și mai multe piețe volante în Sectorul 1

Piețele agroalimentare din Sectorul 1 vor avea o direcție clară de dezvoltare în următorii ani, printr-o strategie care urmărește modernizarea spațiilor și extinderea piețelor volante. Documentul stabilește direcțiile de modernizare a piețelor Matache, 16 Februarie, Aviației, Domenii și 1 Mai, prin reconfigurarea spațiilor comerciale, construirea de hale noi unde este necesar și amenajarea unor zone destinate alimentației publice. Strategia prevede și extinderea rețelei de piețe volante, astfel încât acestea să fie organizate mai frecvent, în mai multe locații. Totodată, au fost actualizate tarifele din piețe.

Toate informațiile le găsiți la următorul link:
https://primariasector1.ro/sectorul-1-propune-strategia-de-dezvoltare-a-pietelor-agroalimentare/

Succesiuni mai simple, cu mai puține drumuri la ghișeu

Tot în ședința de astăzi, Consiliul Local a aprobat încheierea unui protocol de colaborare cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici București pentru schimbul electronic de documente necesare procedurilor succesorale.

Astfel, sesizările privind deschiderea succesiunilor și solicitările pentru certificatele de atestare fiscală vor putea fi transmise online, reducând timpul de obținere a documentelor și numărul deplasărilor la ghișeu. În cazul existenței unor obligații fiscale neachitate, notarul va putea primi informațiile necesare direct de la primărie și va putea achita aceste sume în numele contribuabilului, astfel încât certificatul fiscal să fie emis fără întârzieri.

Mai multe detalii citiți în următorul link:
https://primariasector1.ro/mai-putina-birocratie-pentru-succesiuni-sectorul-1-propune-schimbul-electronic-de-documente-cu-notarii/

Fără vehicule pe spațiile verzi, în parcuri și în piețe

Consiliul Local a aprobat un nou regulament care interzice circulația și staționarea vehiculelor în piețe, târguri, ganguri și pe spațiile verzi, precum și accesul vehiculelor motorizate în parcuri, locuri de joacă și grădini publice administrate de Primăria Sectorului 1. Regulamentul înlocuiește Hotărârea nr. 132/2016 și răspunde numeroaselor sesizări privind mașinile parcate pe spațiile verzi, blocarea aleilor, a acceselor și circulația neautorizată în zone destinate pietonilor.

Încălcarea prevederilor se sancționează cu amenzi între 1.000 și 5.000 de lei, iar pentru deplasarea sau staționarea cu orice tip de vehicul pe spațiile verzi, între 3.000 și 5.000 de lei. Sunt exceptate vehiculele aflate în misiune, cele utilizate pentru intervenții de utilitate publică și cele care aprovizionează comercianții din piețe.

Noi demersuri pentru extinderea capacității de parcare

Sectorul 1 face noi demersuri pentru creșterea numărului de locuri de parcare, prin două proiecte care vizează amenajarea unui parcaj de reședință și a unui parcaj public. Un proiect urmărește construirea unui parcaj de reședință pe Strada Stoica Ludescu, iar celălalt prevede achiziția unui teren pentru amenajarea unui parcaj public pe Str. Ialomicioarei nr. 9.

Pentru parcajul de pe Str. Stoica Ludescu, Sectorul 1 va solicita acordul Consiliului General al Municipiului București pentru alipirea a două terenuri situate pe Str. Stoica Ludescu nr. 80 și în Cvartal Str. Turda nr. 98. Cele două terenuri au împreună o suprafață de 2.426 de metri pătrați, iar alipirea lor într-un singur imobil este necesară pentru continuarea procedurilor de proiectare, autorizare și realizare a investiției.

Tot în ședința de astăzi, consilierii locali au aprobat achiziția unui teren de 430 de metri pătrați situat pe Str. Ialomicioarei nr. 9, unde urmează să fie amenajat un parcaj public. Terenul se află într-o zonă rezidențială din apropierea Șoselei Nicolae Titulescu, unde locurile de parcare existente nu acoperă cererea actuală. Prețul de achiziție al terenului a fost stabilit la suma de 311.600 de euro de experți independenți.

O bibliotecă în aer liber la Piața Matache, primul pas al proiectului 'Hub-ul de Cultură'

Locuitorii Sectorului 1 vor avea acces la o nouă bibliotecă în aer liber, amenajată în Piața Matache, în cadrul proiectului 'Hub-ul de Cultură', aprobat de Consiliul Local. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu Asociația People United și reprezintă prima etapă a unei inițiative prin care ne propunem să transformăm spațiile publice în locuri dedicate lecturii, educației și activităților comunitare. Biblioteca, mobilierul urban și fondul de carte vor fi asigurate integral de asociație, fără costuri pentru bugetul local.

Dacă proiectul-pilot va avea succes și va fi bine primit de comunitate, conceptul va putea fi extins și în alte cartiere ale Sectorului 1.

Compartimentul Comunicare

Afisari: 73

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.