Nu putem avea un 'acord politic' pentru euro într-o țară în care nu avem acord politic nici măcar pentru un guvern

Partidul SENS a aflat cu surprindere, din anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, că 'există acord politic pentru trecerea la euro', iar viitorul Guvern, împreună cu Banca Națională, va întocmi o foaie de parcurs. Considerăm că acest 'acord politic' este inutil.

Susținem fără echivoc întărirea Uniunii Europene, mai multă integrare europeană și credem cu tărie că o Românie prosperă este una strâns legată de proiectul european. Aderarea la zona euro, însă, trebuie să fie pregătită prin ani de politici economice serioase și nu se poate stabili doar pe baza 'voinței' clasei politice. Aderarea la moneda euro este o decizie ireversibilă, care schimbă felul în care România va trece prin toate crizele care urmează.

Se discută despre euro de aproape două decenii. În acest timp am ratat pe rând fiecare țintă asumată: 2014, apoi 2019, apoi 2024, apoi 2029. În 2015, România îndeplinea aproape toate criteriile și decizia putea fi luată. Nu a fost luată. De atunci, guvernele succesive au făcut exact pașii necesari pentru a ne îndepărta de acest obiectiv de țară: Au construit deficitul, procent cu procent, prin reduceri de taxe făcute în campanii electorale și prin refuzul de a colecta sau măcar a încerca colectarea de la marii evazioniști, prin amânarea de investiții esențiale și prin a cheltui fără sens bugetul statului pe Anghel Saligny-uri și PNDL-uri, în timp ce serviciile publice esențiale s-au degradat constant.

Rezultatul se vede în Raportul de convergență publicat în iunie de Comisia Europeană: România nu îndeplinește niciun criteriu, în afară de cel privind datoria publică. Inflația medie pe 12 luni a fost de 8,4%, față de o valoare de referință de 2,7%, adică de peste trei ori pragul european.

Deficitul a fost de 7,9% din PIB în 2025, față de o limită de 3%. Dobânzile pe termen lung, 6,7% față de 5,1%. Leul nici măcar nu participă la ERM II, mecanismul în care trebuie să stăm minimum doi ani înainte de aderare. Iar singurul criteriu pe care îl mai îndeplinim urmează să fie pierdut: Comisia estimează datoria publică la 61,6% din PIB în 2026 și 63,4% în 2027.

Acesta este bilanțul real al clasei politice care ne anunță acum un 'acord'. Un acord despre adoptarea euro, făcut de aceiași oameni care nu reușesc de trei luni să convină asupra unui guvern și care tocmai au primit de la Fitch o perspectivă negativă motivată exact prin incertitudinea politică pe care o produc.

Reamintim că aderarea la euro înseamnă renunțarea definitivă la politica monetară proprie. Când va veni următoarea criză, România nu va mai avea 'supapa' devalorizării monedei naționale. Ne va rămâne doar calea devalorizării interne: adică salariile, locurile de muncă și investițiile publice. Problema aici este că această supapă va fi predată unei clase politice care a crescut TVA de la 19% la 21%, a înghețat salariile și pensiile pentru al doilea an consecutiv, a tăiat mascat din educație, sănătate și mediu sub numele 'eficientizării' și a lăsat colectarea sub 27% din PIB, mult sub media europeană. O clasă politică specializată în crize, care ne mută dintr-una în alta.

Totodată, zona euro rămâne o uniune monetară fără uniune fiscală și fără uniune bancară completă. Schema europeană comună de garantare a depozitelor a fost propusă în 2015 și nu e adoptată nici azi. Fără capacitate fiscală comună, la primul șoc riscul se întoarce integral asupra statului membru și, prin el, asupra cetățenilor lui. România ar fi printre cele mai expuse.

Nici arhitectura zonei euro nu ne ajută. Pragul deficit de 3% din PIB este o regulă arbitrară, stabilită acum peste treizeci de ani. Statele europene îl încalcă nu din indisciplină, ci pentru că nevoile de investiție ale Europei în arii esențiale precum tranziția energetică, locuirea, sănătatea și apărarea, nu au cum să încapă în plafonul de 3%. Eurogrupul se reunește fără transparență și fără răspundere în fața vreunui parlament. Banca Centrală Europeană a acumulat, criză după criză, puteri uriașe, cu un mandat care nu a fost niciodată redeschis democratic. Cetățenii europeni suportă consecințele unor decizii pe care nu le pot influența și pe care adesea nici nu le pot afla.

România trebuie să se alăture vocilor din Parlamentul European care cer reforma zonei euro. Nu poți cere unui popor să renunțe la moneda lui națională și, în același timp, să îi refuzi un cuvânt de spus asupra instituției care îi va decide destinul economic. Înainte de orice foaie de parcurs, România trebuie să aibă o poziție clară privind transparentizarea Eurogrupului, privind introducerea unor mecanisme de răspundere reală a acestuia în fața Parlamentului European și față de un mandat formal al Băncii Centrale Europene care să includă ocuparea forței de muncă și coeziunea socială, nu doar stabilitatea prețurilor.

Partidul SENS solicită Președintelui și partidelor următoarele:

1. Să facă public conținutul 'acordului politic';

2. Să prezinte foaia de parcurs în Parlament și în dezbatere publică, cu analiză de impact pe salarii, prețuri și investiții, înainte de orice angajament extern;

3. Să condiționeze orice calendar de reforma colectării și a ANAF;

4. Să susțină explicit, la nivel european, reformarea regulilor fiscale, democratizarea zonei euro și finalizarea uniunii bancare.

România nu are nevoie doar să nu mai rateze un deadline. Are nevoie de o economie care să reziste crizelor viitoare și de instituții europene în care cetățenii să aibă un cuvânt de spus. Aderarea la euro se pregătește, nu se anunță.