Comunicat de presă - Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta'
Caravana Screening TB și-a încheiat activitatea în județul Gorj
Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' anunță încheierea activităților de screening pulmonar desfășurate în județul Gorj, realizate prin caravana mobilă Screening TB.
Proiectul 'SCREENING TB - Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă' (Cod MySMIS 324871) s-a desfășurat în Gorj în perioada 02 iunie - 30 iulie, în 22 de localități.
Un număr total de 3.076 de persoane au beneficiat de activitățile de informare, consiliere, educare și conștientizare, fiind supuse ulterior screeningului prin investigații radiologice (RX). Media zilnică a persoanelor testate și consiliate a fost de 99,1 de participanți/zi.
Mulțumim autorităților locale pentru colaborare și implicare pe parcursul desfășurării activităților caravanei mobile Screening TB, sprijinul acestora fiind esențial pentru buna organizare a programului în comunitățile vizitate.
În lunile august, septembrie și octombrie, caravanele se vor afla în județele Galați și Dolj.
Caravana mobilă oferă servicii gratuite de screening a tuberculozei, contribuind la creșterea accesului populației la evaluări medicale de bază și la informarea privind riscurile acestei boli. Unitatea mobilă este dotată cu aparatură digitală de radiologie asistată de AI și facilități de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă. Persoanele care participă la activități beneficiază gratuit de investigații și de consiliere privind sănătatea respiratorie. În situațiile în care sunt necesare evaluări suplimentare, acestea sunt îndrumate către servicii medicale de specialitate.
Context epidemiologic
În anul 2024, județul Gorj a înregistrat o incidență de 53,7 cazuri la suta de mii de locuitori, peste media națională de 44,3 cazuri la suta de mii de locuitori.
România continuă să înregistreze cel mai mare număr de cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană. Prin acest program național multianual, Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' contribuie la atingerea țintelor stabilite de Organizația Mondială a Sănătății pentru reducerea endemiei de tuberculoză până în 2030. În acest context, accesul la servicii de screening și informare contribuie la protejarea sănătății comunităților.
Până în septembrie 2028, 75.001 persoane din grupuri vulnerabile din toate județele țării și din municipiul București vor beneficia de servicii gratuite de Screening TB. De asemenea, proiectul include formarea a 501 specialiști implicați în activități de prevenire și control al tuberculozei.
Proiectul, în valoare de 40.355.358,78 lei, este finanțat prin Programul European de Sănătate al Ministerului Fondurilor Europene, cu cofinanțare din partea Ministerului Sănătății și este desfășurat de Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta', în colaborare cu Institutul Național de Sănătate Publică, Fundația Romanian Angel Appeal și Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.