Comunicat de presă - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală
Astăzi, 5 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Slatina, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, camătă, șantaj și complicitate la șantaj.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în cursul anului 2018, pe criterii familiale, șase suspecți (3 femei și trei bărbați) au constituit un grup infracțional organizat la care au aderat alți trei membri, toți acționând, până în prezent, în mod coordonat, în scopul obținerii de importante sume de la mai multe persoane din județul Olt, cărora le-au acordat împrumuturi, fără să fie autorizați conform legii, pentru care au perceput o dobândă lunară de 30%, iar mai apoi au acționat în vederea constrângerii acestora prin exercitarea de presiuni și amenințări cu scopul recuperării acestor sume.
De asemenea, doi dintre membri, cu susținerea celorlalți componenți ai grupului infracțional organizat, au recrutat, prin metoda 'loverboy', mai multe victime, pe care le-au transportat și adăpostit în diverse locații din România, dar și din străinătate, iar ulterior, prin constrângere fizică și psihică le-au obligat să practice prostituția.
Totodată, aceștia au înlesnit practicarea prostituției pentru mai multe tinere, pe care le-au adăpostit pe teritoriul Franței, le-au creat anunțuri de prestări servicii sexuale pe site-urile de profil și au asigurat comunicarea cu clienții beneficiari ai serviciilor sexuale, obținând astfel foloase patrimoniale.
Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT - Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.