Când neputința se proclamă competență

Dunărea a ajuns la un debit de 1.450 de metri cubi pe secundă, cu aproape 63% sub media multianuală a lunii august, funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproximativ o cincime din producția de electricitate a României, a început să fie calculată în centimetri de apă și în zile de răgaz, iar ministrul interimar al Apărării a găsit de cuviință să transforme detonarea unei stânci și creșterea nivelului fluviului cu doi centimetri într-un episod de prestigiu personal și de pretinsă eficiență administrativă.

Nu operațiunea tehnică este discutabilă, pentru că specialiștii, militarii și lucrătorii mobilizați aveau obligația de a utiliza toate mijloacele legitime pentru protejarea unei infrastructuri strategice, ci indecența politică prin care o intervenție de avarie, executată în momentul în care statul nu mai dispunea de timpul prevenirii, este confiscată de un demnitar și prezentată publicului drept expresie a propriei competențe.

Niciun om care înțelege gravitatea unei funcții publice nu poate apărea în fața unei țări pentru a celebra faptul că a fost spartă o stâncă, iar apa a crescut cu doi centimetri, în timp ce autoritățile recunosc că fiecare centimetru obținut înseamnă numai o zi suplimentară de funcționare a centralei, deoarece între rezolvarea unei vulnerabilități și amânarea consecințelor sale există o diferență pe care numai aroganța sau incompetența o mai pot ignora. Cei doi centimetri nu reprezintă o politică energetică, nu garantează funcționarea centralei, nu înlătură riscul hidrologic și nu schimbă faptul că debitul Dunării rămâne de aproape trei ori mai mic decât media perioadei, ci oferă un răgaz fragil, dependent de evoluția fluviului, pe care ministrul interimar încearcă să îl convertească într-un certificat de autoritate politică.

În fața unei asemenea situații, conduita instituțională firească ar fi presupus o comunicare sobră, prin care să fie explicate durata efectului obținut, limitele operațiunii, riscul unei noi scăderi, soluțiile pregătite pentru menținerea producției și consecințele energetice ale unei eventuale opriri, nu distribuirea unei narațiuni triumfale în care zgomotul exploziei substituie răspunsurile, iar doi centimetri de apă sunt transformați într-un bilanț de guvernare. Trebuia spus de ce intervențiile hidrotehnice au devenit urgente abia când funcționarea centralei a fost amenințată, de ce soluțiile permanente nu au precedat pericolul, ce se întâmplă după epuizarea efectului temporar și prin ce surse va fi înlocuită energia pe care România nu o va mai putea produce dacă nivelul Dunării continuă să scadă, pentru că administrarea unei infrastructuri strategice înseamnă anticipare, continuitate și responsabilitate, nu improvizație urmată de autopromovare.

Episodul poartă și amprenta unei culturi politice pe care USR a cultivat-o ani la rând, proclamându-și superioritatea morală, tehnică și administrativă în raport cu toți ceilalți, pentru ca, odată ajuns la putere, să ofere drept probă a acestei superiorități imaginea unui ministru care confundă o operațiune de necesitate cu un act de guvernare și o amânare de câteva zile cu soluționarea unei vulnerabilități naționale. Aceasta este contradicția care demască întreaga retorică a competenței, în opoziție, orice dificultate constituia dovada definitivă a incapacității adversarilor, în timp ce, din interiorul puterii, propria neputință este redenumită mobilizare, intervenția tardivă este prezentată drept eficiență, iar faptul că o centrală nucleară depinde de fiecare centimetru al Dunării este transformat într-o oportunitate de imagine.

Un executiv interimar, a cărui autoritate politică este limitată prin însăși natura mandatului său, ar trebui să manifeste reținere, luciditate și respect pentru instituțiile statului, nu să utilizeze Armata, specialiștii și gravitatea unei situații energetice drept decor pentru afirmarea personală a unui ministru care nu pare să înțeleagă că succesul nu constă în spectacolul unei stânci detonate, ci în evitarea situației în care detonarea ei devine indispensabilă. Mai cinstit ar fi fost ca ministrul interimar să renunțe la această mistificare a proporțiilor și să spună direct că intervenția a câștigat numai câteva zile, că riscul nu a dispărut și că, dacă producția internă va fi redusă, România va trebui să cumpere din exterior energia pe care statul nu mai poate garanta că o produce în interior. Iar dacă aceasta este direcția reală spre care ne conduc o producție internă tot mai vulnerabilă și un deficit acoperit prin importuri atunci să aibă măcar onestitatea politică de a o recunoaște, în loc să prelungească adevărul prin explicații convenabile și să prezinte fiecărui român doi centimetri de apă drept dovada unei competențe inexistente.

Să transformi două zile de răgaz într-o victorie, să revendici politic meritul unei operațiuni executate de specialiști și să pretinzi admirație pentru amânarea unei probleme pe care nu ai rezolvat-o nu mai reprezintă o simplă eroare de comunicare, ci întâlnirea dintre incompetență și indecență, dintre neputința administrativă și aroganța celor care cred că pot acoperi realitatea printr-o postare triumfală. Nu au consolidat securitatea energetică a României, nu au eliminat riscul și nu au oferit o soluție durabilă, au detonat o stâncă, au obținut doi centimetri de apă și au avut lipsa de măsură de a prezenta răgazul astfel câștigat drept performanță politică.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui