Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Valeriu Munteanu (deputat AUR): 'Diana Buzoianu manipulează din nou: nu există nicio obligație europeană care să impună României 30% arii protejate și 10% protecție strictă'
Deputatul AUR Valeriu Munteanu susține că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, prezintă drept obligații europene pragurile de 30% arii protejate și 10% zone de protecție strictă, deși acestea nu ar fi impuse României printr-un act juridic al Uniunii Europene.
'Declarațiile ministrului Mediului Diana Buzoianu, potrivit cărora România ar fi obligată de Uniunea Europeană să instituie 30% arii protejate și 10% zone de protecție strictă, reprezintă o nouă încercare de a induce în eroare opinia publică și Parlamentul.
Adevărul este unul foarte simplu: nu există niciun regulament, nicio directivă și nicio decizie a Uniunii Europene care să oblige România să stabilească prin lege sau printr-o strategie națională pragurile de 30% arii protejate și 10% arii strict protejate. Aceste valori procentuale provin din Strategia UE pentru biodiversitate și din angajamente politice asumate la nivel european, însă ele nu constituie, prin ele însele, obligații juridice directe pentru statele membre.
Cu toate acestea, ministrul USR încearcă să prezinte propriile opțiuni politice drept obligații impuse de Bruxelles. Este o manipulare convenabilă, prin care se încearcă eliminarea oricărei dezbateri legitime asupra impactului pe care Strategia pentru Biodiversitate îl va avea asupra României.
Extinderea masivă a suprafețelor protejate va afecta sute de localități, zeci de mii de proprietari de terenuri, fermieri, silvicultori și comunități rurale, limitând dezvoltarea economică, investițiile și exercitarea dreptului de proprietate. Tocmai de aceea, asemenea măsuri trebuie fundamentate pe realitățile României și adoptate în urma unei analize serioase, nu prin preluarea mecanică a unor obiective promovate de activiștii de mediu și de ONG-urile apropiate USR.
România are nevoie de politici responsabile pentru protejarea biodiversității, dar acestea trebuie să respecte drepturile cetățenilor, interesele comunităților locale și dezvoltarea economică a țării, nu să transforme satele românești în victime ale unui experiment ideologic.
AUR nu va vota o strategie construită pe manipulare, lipsă de fundament juridic și obiective care riscă să lovească direct în agricultura românească, în proprietatea privată și în viața comunităților rurale', a declarat deputatul AUR, Valeriu Munteanu.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.