Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Ziua națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor
Cu prilejul zilei naționale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen, MAE aduce omagiul său memoriei victimelor de etnie romă ale Holocaustului.
Anul acesta se comemorează 82 de ani de la evenimentele din 2 august 1944, când aproximativ 3000 de romi din lagărul Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist.
MAE susține inițiativele naționale și internaționale de promovare a educației, cercetării și comemorării genocidului romilor. În acest sens, MAE salută activitățile de implementare a Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură 2024-2027 și reiterează sprijinul pentru implementarea acestui document programatic, care are în vedere promovarea studiului și a memorializării genocidului romilor.
MAE își exprimă, de asemenea, îngrijorarea față de proliferarea discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunității rome, în special în mediul online, și reafirmă necesitatea combaterii discriminării și acțiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasial.
Informații de background:
La 2 august 1944, aproximativ 3.000 de romi din lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În total, în Europa, circa 500.000 romi au fost uciși în evenimentele din perioada Holocaustului.
Pentru a onora memoria victimelor, ziua de 2 august a fost declarată drept Ziua europeană de comemorare a genocidului romilor, prin Rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015.
Prin Legea nr. 124/2020, ziua de 2 august a fost instituită în plan național ca Zi națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen. Cuvântul samudaripen înseamnă ucidere în masă, în limba romani.
În 5 ianuarie 2021 a fost adoptată Legea nr. 2/2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului.
Conform Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, aproximativ 25.000 de romi din România au fost deportați de regimul Antonescu în Transnistria. Dintre aceștia, circa 11.000 au murit în Transnistria.
Informații despre acest episod tragic al istoriei naționale pot fi obținute accesând pagina
http://www.inshr-ew.ro/ro/files/Raport%20Final/Raport_final.pdf.pdf.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.