Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
Eveniment rutier pe DN 67 C, în zona Barajului Oașa
La data de 2 august 2026, în jurul orei 12.35, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 67 C, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii Biroului Rutier Sebeș s-au deplasat la fața locului și au constatat că un cetățean maghiar, în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, pe DN 67 C, la kilometrul 71, nu ar fi adaptat viteza, într-o curbă, și a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula regulamentar din sens opus, condusă de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din județul Sibiu.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.