Comunicat de presă - UDMR Târgu Mureș
În ședința de astăzi a Consiliului Local au fost aprobate mai multe inițiative propuse de organizația municipală și grupul consilierilor locali ai UDMR Târgu Mureș, care contribuie în mod direct la îmbunătățirea calității vieții târgumureșenilor.
Prin aceste decizii, sprijinim copiii care încep școala, facem un nou pas pentru reabilitarea unei instituții de învățământ reprezentative și demarăm procesul de înființare a unei companii municipale de gestionare a deșeurilor.
Una dintre cele mai importante hotărâri adoptate este aprobarea programului 'Primul Ghiozdan'. Prin această inițiativă, fiecare copil înscris în clasa pregătitoare din Târgu Mureș va primi un ghiozdan și rechizitele necesare începerii anului școlar. Programul are ca scop reducerea poverii financiare pe care începutul de an școlar o reprezintă pentru multe familii și asigurarea unor șanse egale pentru toți copiii încă din prima zi de școală.
Numărul beneficiarilor și al pachetelor cu rechizite va fi stabilit pe baza datelor furnizate de unitățile de învățământ și de Inspectoratul Școlar Județean Mureș.
Consiliul Local a aprobat, de asemenea, protocolul de colaborare dintre Primăria Municipiului Târgu Mureș, Colegiul Național 'Alexandru Papiu Ilarian' și Asociația Mureș Runners. Scopul parteneriatului este pregătirea proiectului de reabilitare a clădirii monument istoric în care funcționează colegiul, prin atragerea unor surse externe de finanțare. Fiind vorba despre un monument istoric de categoria A, reabilitarea necesită o pregătire tehnică și profesională complexă, precum și respectarea strictă a normelor de protejare a patrimoniului. Protocolul aprobat astăzi nu reprezintă începerea lucrărilor propriu-zise, ci primul pas esențial pentru elaborarea documentației, identificarea surselor de finanțare și pregătirea investiției.
Tot în cadrul ședinței de astăzi a fost aprobat proiectul de hotărâre privind înființarea unei societăți municipale de gestionare a deșeurilor, sub denumirea CLEANSERV MUREȘ SRL. Inițiativa urmărește să pună capăt incertitudinilor și disputelor politice și juridice care, de ani de zile, afectează serviciul de salubrizare și pun în pericol continuitatea acestuia. Obiectivul este crearea unui serviciu public stabil, predictibil și de încredere, care să garanteze curățenia orașului și siguranța cetățenilor. Suntem convinși că târgumureșenii merită un serviciu de gestionare a deșeurilor continuu, predictibil și de înaltă calitate.
Deciziile și inițiativele adoptate astăzi au un obiectiv comun: construirea unui oraș care sprijină familiile, investește în viitorul copiilor, protejează și dezvoltă infrastructura educațională și oferă servicii publice moderne, stabile și de calitate tuturor locuitorilor din Târgu Mureș.
Credem că o administrație locală responsabilă înseamnă nu doar gestionarea problemelor de zi cu zi, ci și adoptarea unor decizii strategice, pe termen lung, care servesc interesele comunității, contribuie la dezvoltarea orașului și oferă un viitor mai sigur pentru Târgu Mureș.
Biroul de presă al Organizației UDMR Târgu Mureș
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.