logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Societatea Română de Pneumologie

Mai devreme înseamnă mai multe șanse: importanța depistării precoce în cancerul pulmonar

București, 1 august 2026 - Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului Pulmonar, Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra impactului major al acestei boli și asupra nevoii de prevenție, diagnostic precoce și acces rapid la investigații și tratamente adaptate fiecărui pacient.

Cancerul pulmonar rămâne printre principalele cauze de deces prin cancer în România. Deși progresele din ultimii ani au adus metode mai precise de diagnostic și opțiuni terapeutice moderne, boala este încă identificată frecvent în stadii avansate, atunci când posibilitățile de tratament sunt mai limitate.

Diagnosticul tardiv rămâne una dintre marile provocări în cancerul pulmonar

Potrivit estimărilor GLOBOCAN, în anul 2024, în România au fost înregistrate aproximativ 98.829 de cazuri noi de cancer, dintre care 12.407 sunt cazuri de cancer pulmonar. Astfel, cancerul pulmonar reprezintă 12,6% dintre toate cazurile noi de cancer și ocupă locul al doilea ca frecvență, după cancerul colorectal.

În același timp, dintre cele 53.326 de decese provocate de cancer în anul 2024, aproximativ 10.486 sunt atribuite cancerului pulmonar. Cu aproape unu din cinci decese oncologice, cancerul pulmonar ocupă primul loc între cauzele de mortalitate prin cancer în România.

Depistarea precoce poate schimba parcursul bolii

Cancerul pulmonar poate evolua o perioadă, uneori prelungită fără manifestări evidente sau poate provoca simptome aparent banale, care sunt puse pe seama fumatului, a unei infecții respiratorii ori a înaintării în vârstă. Din acest motiv, multe persoane ajung la medic atunci când boala se află deja într-un stadiu avansat.

Organizația Mondială a Sănătății subliniază că identificarea persoanelor cu risc crescut și depistarea bolii într-un stadiu incipient pot îmbunătăți semnificativ șansele de tratament și supraviețuire. Pentru persoanele cu risc ridicat, în special pentru fumătorii sau foștii fumători cu expunere importantă la tutun, screeningul prin tomografie computerizată cu doză redusă de radiații poate permite identificarea unor leziuni înainte de apariția simptomelor. Indicația trebuie stabilită individual, în urma unei evaluări medicale și în cadrul unui program organizat de screening.

'În fața unor simptome respiratorii persistente, amânarea nu este o soluție. O tuse care nu trece, dificultățile de respirație, durerea toracică sau apariția sângelui în spută trebuie evaluate medical, chiar dacă par ușor de explicat. O consultație făcută la timp poate aduce claritate, poate grăbi diagnosticul și poate deschide mai devreme accesul la opțiunile potrivite de tratament. De aceea, orice simptom respirator persistent trebuie evaluat medical, fără amânare.' Prof. Dr. Florin Dumitru Mihălțan, Președintele Societății Române de Pneumologie

Cancerul pulmonar nu afectează exclusiv persoanele care fumează

Fumatul reprezintă principalul factor de risc pentru cancerul pulmonar, însă boala poate apărea și în cazul persoanelor care nu au fumat niciodată. Expunerea la fumat pasiv, poluarea aerului, radonul, azbestul, siliciul, gazele de eșapament diesel și alte substanțe cancerigene întâlnite la locul de muncă pot contribui la apariția bolii. Anumite afecțiuni pulmonare cronice și susceptibilitatea genetică pot, de asemenea, influența riscul individual.

Este important ca discuția despre prevenție să nu devină o sursă de stigmatizare. Orice persoană poate avea nevoie de investigații, indiferent dacă fumează, a fumat în trecut sau nu a fumat niciodată.

Simptomele care nu trebuie ignorate

Societatea Română de Pneumologie recomandă consultarea medicului atunci când apar manifestări precum:

* tuse persistentă sau modificarea unei tuse mai vechi;

* eliminarea de sânge prin tuse;

* durere toracică;

* dificultăți de respirație;

* infecții pulmonare care reapar;

* oboseală persistentă;

* scădere neintenționată în greutate.

Aceste simptome nu indică în mod obligatoriu existența unui cancer pulmonar, dar necesită o evaluare medicală, mai ales atunci când persistă sau se agravează.

O boală cu un impact major asupra întregii societăți

Dincolo de suferința pacienților și a familiilor, cancerul pulmonar generează un impact social și economic considerabil. 'International Respiratory Coalition' estimează că, în anul 2021, costul asociat cancerului pulmonar în România s-a ridicat la aproximativ 17,3 miliarde de lei. Estimarea reflectă valoarea economică a anilor de viață sănătoasă pierduți și nu reprezintă exclusiv cheltuieli medicale directe.

În acest context, Societatea Română de Pneumologie susține necesitatea:

* reducerii intervalului dintre suspiciunea clinică, diagnostic și începerea tratamentului;

* accesului echitabil la investigații, testare moleculară și tratamente moderne;

* consolidării echipelor multidisciplinare;

* continuării programelor de renunțare la fumat;

* reducerii expunerii populației la poluare și la substanțe cancerigene profesionale;

* încurajării programelor de screening prin CT torace de depistare a acestei afecțiuni.

Un consult făcut la timp poate salva o viață

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului Pulmonar, marcată anual la 1 august, este un prilej de informare, dar și un apel la acțiune. Prevenția, recunoașterea simptomelor, evaluarea persoanelor cu risc crescut și accesul rapid la diagnostic trebuie să devină priorități reale de sănătate publică.

Societatea Română de Pneumologie îi încurajează pe cei care prezintă simptome respiratorii persistente să nu amâne consultul medical și să discute cu medicul de familie sau cu medicul pneumolog despre investigațiile necesare.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.