Comunicat de presă - Romfilatelia
VIA TRANSILVANICA
Una dintre cele mai frumoase țări din Europa, România oferă numeroase experiențe de călătorie ce așteaptă să fie deopotrivă trăite și descoperite, iar cuvintele care prezintă cel mai bine esența specificului României sunt: autentic, natural și cultural.
Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulație luni, 3 august a.c., emisiunea de mărci poștale VIA TRANSILVANICA, invitând iubitorii de filatelie să facă o călătorie imaginară pe primul traseu pedestru de interes național în scop recreativ din România și primul traseu de lungă distanță care traversează țara, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, fiind conceput pentru a fi parcurs la pas, pe bicicletă sau călare.
Emisiunea filatelică alcătuită din patru mărci poștale, o coliță dantelată și două plicuri 'prima zi', abordează proiectul dezvoltat de Asociația Tășuleasa Social, organizație care desfășoară de peste 26 de ani proiecte educaționale, culturale și de mediu, și a fost inaugurat în anul 2022, după patru ani și jumătate de muncă susținută.
În 2025, organizația a început extinderea traseului către celelalte regiuni istorice ale României și a inaugurat un nou ținut, Terra Borza Teutonica, care însumează 170 km și transformă Brașovul în a treia poartă de intrare pe Via Transilvanica. Procesul de extindere va continua în următorii 20 de ani, consolidând misiunea proiectului de a promova turismul pe îndelete și de a susține comunitățile locale de pe traseu.
Cunoscut drept 'drumul care unește', Via Transilvanica contribuie la descoperirea culturii, tradițiilor și a naturii României, traversând opt regiuni istorice, 10 județe și 12 situri incluse în patrimoniul UNESCO. Via Transilvanica este un proiect social de lungă durată, prin care fiecare pas făcut de drumeți contribuie la susținerea comunităților locale, a patrimoniului cultural și a unei forme de turism care pune în valoare relația dintre oameni și locurile pe care le traversează. Proiectul este gândit pentru a crea legături durabile între oameni, comunități și peisajele autentice ale României.
Via Transilvanica este un drum gândit de oameni pentru oameni, iar elementele ilustrate în această emisiune filatelică surprind reperele care definesc identitatea proiectului.
Colița dantelată, având timbrul cu valoarea nominală de 32 lei, ilustrează harta traseului, imaginea de ansamblu a 'Drumului care unește', ce străbate România pe mai bine de 1.600 de kilometri și conectează comunități și regiuni istorice.
Cele patru timbre redau simboluri esențiale ale experienței Via Transilvanica: borna de andezit (valoarea nominală de 6 lei), reper unic al drumului și expresie artistică a fiecărui kilometru; voluntarii Asociației Tășuleasa Social (valoarea nominală de 27 lei), fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil; carnetul drumețului (valoarea nominală de 3 lei), care păstrează amintirea fiecărei etape parcurse și a ștampilelor adunate de-a lungul traseului și drumeții (valoarea nominală de 6,50 lei), cei care dau viață potecii și transformă fiecare pas într-o întâlnire cu sens între natură, patrimoniu, comunități locale și ei înșiși. Cele două plicuri 'prima zi' completează povestea acestui proiect care promovează turismul și descoperirea autentică a României, pas cu pas.
Scanează codul QR de pe plicurile 'prima zi' pentru detalii.
Romfilatelia mulțumește machetatorilor Andrei Moldovan și Lavinia Dedu pentru realizarea grafică a emisiunii și membrilor Asociației Tășuleasa Social pentru colaborare.
Emisiunea este disponibilă de luni, 3 August a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/.
Biroul Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.