Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea
Circulația automarfarelor pe teritoriul Ungariei - program modificat din cauza temperaturilor extreme
Vineri, 31 Iulie 2026
Din cauza temperaturilor extreme, circulația autovehiculelor de transport marfă (peste 7,5 tone) pe teritoriul Ungariei se va desfășura după un program modificat la sfârșitul acestei săptămâni.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a fost informat de către autoritățile maghiare că, în perioada următoare, pe fondul temperaturilor extreme, circulația automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi permisă după un program special, astfel:
în data de 1 august 2026 între orele 16:00 - 23:00 (ora României),
în data de 2 august 2026 între orele 07:00-23:00 (ora României).
În perioada menționată, conducătorii automarfarelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate până la încheierea intervalului pentru care au fost stabilite restricții de circulație pe drumurile publice din Ungaria.
Fac excepție de la aceste restricții autovehiculele care efectuează transport de animale vii și produse perisabile, acestea putând circula pe perioada restricțiilor.
Precizăm faptul că, în intervalul orar menționat, traficul de călători și autoturisme se va desfășura în condiții normale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.