Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
La data de 29 iulie a.c., ora 23:30, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 65 de ani, cu privire la faptul că un vecin ascultă muzică la un volum ridicat.
Din verificările efectuate a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, apelantul a fost amenințat cu acte de violență și cu moartea de către doi vecini, în vârstă de 26 și 46 de ani. Totodată, cei doi ar fi deteriorat gardul locuinței bărbatului de 65 de ani.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a reieșit existența unui risc iminent pentru viața și integritatea victimei, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2024.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma administrării probatoriului de către polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.