Comunicat de presă - Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș
Pierderi economice mari cauzate de Pesta micilor rumegătoare
Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici (oi și capre).
Boala se transmite în principal prin contactul direct, mortalitatea putând ajunge la 70%. Principalele semne de boală sunt febră mare, lipsa poftei de mâncare, scurgeri nazale, tusă uscată, diaree, limba poate fi acoperită cu un depozit albicios. Sursa de infecție este reprezentată de animalele bolnave care elimină virusul prin toate secrețiile.
Primul focar de boală a fost identificat în România în data de 19.07.2024, în județul Tulcea într-un centru de colectare a ovinelor.
Deși la nivelul județului Maramureș nu există momentan focare de boală, în cadrul Programului Național de Supraveghere au fost recoltate un număr de 720 probe sânge integral de la ovine. Exploatațiile au fost selectate direct de ANSVSA, în principal, cele cu efective de peste 250 capete și care au realizat mișcări de animale în perioada februarie-mai 2026.
Probele au fost direcționate la LSVSA Maramureș și analizate la IDSA București și LSVSA Dâmbovița.
Din totalul probelor analizate, la 17 probe a fost pusă în evidență prezența anticorpilor specifici Pestei micilor rumegătoare, animalele respective fiind trecute prin boală. Animalele trecute prin boală provin din circumscripțiile sanitar-veterinare Săcel, Moisei, Botiza.
La prezenta dată ovinele și caprinelor din județul Maramureș pot fi comercializate doar spre abator, fiind interzisă orice fel de mișcare în altă direcție. Din păcate comerțul cu ovine și caprine vii spre alte tări (EU + țări țerțe) este blocat. Pierderile economice prin restricțiile comerciale impuse sunt semnificative sectorul creșterii ovinelor și caprinelor fiind în mare parte dependent de această activitate.
Orice suspiciune/îmbolnăvire la ovine și caprine trebuie semnalată de urgență medicului veterinar.
DIRECTOR EXECUTIV
Dr. Dănuț Ioan CRIȘAN
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.