Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): 'Tot ceea ce este legat de SAFE este marcat de acțiuni cel puțin controversate, cu mari suspiciuni de ilegalitate'
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, acuză că aprobarea împrumutului SAFE s-a făcut prin proceduri fără precedent, despre care afirmă că ridică suspiciuni serioase de legalitate.
Acesta susține că modul în care a fost aprobat contractul de finanțare și atribuirea fondurilor către compania germană Rheinmetall ridică semne de întrebare cu privire la interesele urmărite de Guvern și la beneficiile reale pentru România.
'Ieri, în parlamentul României s-au mai bifat două recorduri mondiale:
1. Pentru prima dată în istorie, un contract de împrumut (cel pentru SAFE), deși semnat de guvern, a fost aprobat printr-un proiect de lege al unui parlamentar. Până și Consiliul Legislativ a observat acest lucru și a avizat negativ proiectul.
2. Tot pentru prima data în istorie, un contract de împrumut (același, pentru SAFE) a fost aprobat după două luni de când fuseseră deja semnate contractele pentru cheltuirea banilor respectivi, adică după ce banii fuseseră deja distribuiți.
Tot ceea ce este legat de SAFE este marcat de acțiuni cel puțin controversate, cu mari suspiciuni de ilegalitate.
Și pentru ce încalcă PSD, PNL, USR și UDMR toate normele legale, logice și morale? Principalul beneficiar al banilor împrumutați este firma germană Rheinmetall. Aceasta a primit, printre altele, aproape 1 miliard de euro să construiască niște nave la Mangalia, deși nu este constructor de nave.
Ei bine, deși a primit, fără licitație, ditamai miliardul de euro, Rheinmetall nu s-a sinchisit să se prezinte nici la a doua licitație pentru vânzarea șantierului naval Mangalia. Acolo unde 1000 de oameni și-au pierdut, astfel, definitiv locul de muncă!
Până la urmă, pentru cine a împrumutat guvernul Bolojan 16,7 miliarde de euro? Pentru România sau pentru industria germană? Pentru locurile de muncă de aici sau din Germania?', a spus Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.