logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cu vârste de 32 și 42 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cursul zilei de 29 iulie 2026, în cadrul a două acțiuni succesive, persoanele în cauză au fost prinse în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi comercializat canabis.

De asemenea, actele de urmărire penală au reliefat și faptul că, în intervalul septembrie 2025 - iulie 2026, cele două persoane ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit, intermediat și vândut direct droguri de risc (canabis), atât în județul Prahova, cât și în municipiul București.

Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate diferite cantități de substanțe stupefiante, iar, în urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate doze de canabis, grindere, cântare, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 30 iulie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea celor două persoane.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.