Comunicat de presă - Poliția Română
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 33 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Din probatoriul administrat în cadrul dosarului penal a reieșit că, în perioada cuprinsă între lunile ianuarie și iulie 2026, persoana ar fi procurat, deținut și vândut, în mod repetat, diferite cantități de cocaină și canabis, către consumatori din județul Mehedinți.
Pe parcursul cercetărilor, au fost indisponibilizate diferite cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină), grindere și cântare de precizie, toate aparținând persoanei cercetate, iar în urma celor x percheziții domiciliare efectuate, de către polițiști, la data de x, au fost descoperite și ridicate dispozitive de stocare a datelor, sisteme de supraveghere audio-video, precum și alte mijloace de probă.
La data de 28 iulie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea persoanei cercetate.
Ieri, 29 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.