logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Jandarmii ialomițeni, la datorie pentru siguranța participanților la evenimentele din Amara și Țăndărei

În perioada 1-2 august a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va coordona, din punctul de vedere al asigurării ordinii și liniștii publice, măsurile dispuse cu ocazia desfășurării Festivalului 'Trofeul Tinereții', organizat la Grădina de Vară din orașul Amara.

De asemenea, în perioada 31 iulie - 2 august, jandarmii ialomițeni, alături de colegii din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării evenimentului 'Zilele Multiculturalității Orașului Țăndărei'.

În acest sens, instituțiile cu atribuții în domeniu vor acționa în sistem integrat, în sprijinul organizatorilor, pentru desfășurarea evenimentelor în condiții de siguranță. Dispozitivele de ordine publică vor fi dispuse atât în zonele de desfășurare ale evenimentelor, cât și pe principalele trasee de deplasare ale participanților.

Jandarmii vor avea în vedere prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, precum și aplicarea măsurilor legale în cazul constatării unor încălcări ale legii.

Totodată, împreună cu celelalte structuri competente, va fi acordată o atenție deosebită prevenirii și combaterii traficului și consumului de substanțe interzise.

Pentru prevenirea producerii unor incidente, recomandăm participanților să respecte următoarele măsuri:

- adoptați un comportament civilizat și evitați implicarea în conflicte de orice natură;

- acordați o atenție sporită modului de păstrare și protejare a bunurilor personale;

- dacă sunteți însoțiți de copii, supravegheați-i permanent;

- respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine.

Desfășurarea în condiții de siguranță a acestor evenimente reprezintă o prioritate pentru noi. Reamintim cetățenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Numărului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau prin sesizarea celui mai apropiat echipaj de jandarmi, ori de câte ori situația o impune.

Îi încurajăm pe toți participanții să aleagă siguranța și să se bucure de muzică și de atmosferă într-un mod responsabil.

Vă mulțumim pentru înțelegerea și sprijinul acordat în respectarea măsurilor de siguranță și vă dorim să vă bucurați de aceste evenimente în deplină siguranță!

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.