Comunicat de presă - Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane
Informare și prevenire, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Aproximativ 500 de persoane au fost informate cu privire la riscurile traficului de persoane, în cadrul activităților preventive desfășurate de Centrul Regional Ploiești al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, în județele Prahova și Buzău.
Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, marcată anual la data de 30 iulie, Centrul Regional Ploiești al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane a desfășurat, în perioada 29-30 iulie, o serie de activități de informare și prevenire în județele Prahova și Buzău, adresate în special copiilor și tinerilor.
Demersurile preventive au debutat în data de 29 iulie, la Bușteni, în contextul manifestărilor dedicate Zilei Imnului Național al României, unde participanților le-au fost distribuite materiale informative privind prevenirea traficului de persoane.
Activitățile au continuat la Mănăstirea Caraiman din Bușteni, unde, în prezența domnului prefect Daniel Nicodim și subprefect Lucian Moise, aproximativ 130 de copii și tineri, participanți în cadrul Programului de Tabere ARC, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, au luat parte la activități de informare și prevenire.
În cadrul activității, prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a adresat un mesaj participanților, subliniind importanța momentului și a responsabilității comune în protejarea copiilor și tinerilor.
Pentru cei mai mici dintre participanți, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, respectiv Siguranța Școlară, Compartimentul pentru Analiza și Prevenirea Criminalității, Poliția Orașului Bușteni și Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au desfășurat activități educativ-preventive adaptate vârstei acestora, abordând teme specifice liniilor de muncă ale celor două structuri și promovând comportamente responsabile și sigure.
În paralel, tinerii participanți au luat parte la o sesiune de informare dedicată prevenirii traficului de persoane, în cadrul căreia au fost prezentate principalele metode de recrutare utilizate de traficanți, factorii de vulnerabilitate și modalitățile prin care aceștia își pot proteja siguranța.
Tinerii, proveniți din Republica Moldova, Ucraina, Italia, Emiratele Arabe Unite și din alte comunități de români din afara granițelor, au fost încurajați să manifeste atenție în relațiile și interacțiunile din mediul online și offline, să nu ofere date personale persoanelor necunoscute și să solicite sprijin atunci când se confruntă cu situații care le pot pune în pericol siguranța.
Un moment deosebit al activității de la Bușteni l-a constituit interpretarea Imnului Național al României de către interpreta de muzică populară Maria Tănase Marin, alături de participanți, într-o atmosferă de respect, unitate și apartenență.
În data de 30 iulie, activitățile preventive au continuat în județul Buzău, Centrul Regional Ploiești desfășurând acțiuni în parteneriat cu lucrători din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.
Activitățile de informare și prevenire au fost desfășurate în mai multe locații din municipiul Buzău, respectiv:
* Centrul de Primire în Regim de Urgență și Evaluare Buzău;
* Complexul de Servicii Comunitare nr. 3 Obor;
* Filiala 'Panait Istrati' din cadrul Bibliotecii Județene Buzău, în cadrul proiectului 'Tabăra de Cartier';
* Muzeul Județean de Istorie, unde Biblioteca Județeană ' V. Voiculescu' Buzău a desfășurat proiectul 'Ludoteca din Grădină',;
* Parcul Crâng - distribuie de flyere informative.
În cadrul acestor activități, copiii, tinerii și ceilalți beneficiari au primit informații adaptate vârstei și nivelului de înțelegere cu privire la riscurile traficului de persoane, principalele metode de recrutare și exploatare, precum și modalitățile prin care pot identifica și evita situațiile periculoase.
Activitățile desfășurate în spațiile publice și în cadrul serviciilor comunitare au urmărit, de asemenea, promovarea unor comportamente preventive și dezvoltarea capacității copiilor și tinerilor de a recunoaște situațiile de risc și de a solicita sprijin.
Prin intermediul tuturor acestor activități, specialiștii în prevenire au urmărit să transmită copiilor și tinerilor informații accesibile și instrumente concrete pentru recunoașterea situațiilor de risc, subliniind faptul că informarea corectă reprezintă una dintre cele mai importante modalități de prevenire a traficului de persoane.
Acțiunile au fost realizate printr-un efort comun al instituțiilor și organizațiilor implicate, demonstrând încă o dată importanța cooperării interinstituționale în prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Centrul Regional Ploiești al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane mulțumește pentru implicarea și colaborarea deosebită Instituției Prefectului Județului Prahova, precum și tuturor partenerilor implicați: Primăria Orașului Bușteni, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Mănăstirea Caraiman, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău - Compartimentul Analiză și Prevenirea Criminalității și Biblioteca Județeană Buzău.
Prevenirea traficului de persoane începe cu informarea. Protejarea copiilor și tinerilor este o responsabilitate comună.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.