Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
La data de 25 iulie a.c., ora 23:54, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 30 de ani din comuna Sărulești, județul Călărași, cu privire la faptul că a fost agresat fizic.
Din primele verificări a reieșit că, în timp ce bărbatul se afla pe o stradă din comuna Sărulești, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de mai multe persoane.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care i-a acordat îngrijiri medicale persoanei vătămate, aceasta fiind transportată la o unitate spitalicească.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, au fost identificate persoanele cercetate pentru comiterea faptelor, respectiv doi bărbați de 24 și 34 de ani.
Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.