Comunicat de presă - Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale 'Cindrelul-Junii' Sibiu
Flashmob spectaculos în centrul Sibiului
Sute de copii și tineri au adus ieri, 28 iulie 2026, tradiția în inima Sibiului, într-un flashmob spectaculos care a transformat Piața Mică într-o veritabilă scenă a jocului popular românesc. În ritm de jiană, hațegană și învârtită, participanții au demonstrat că folclorul continuă să fie trăit, învățat și transmis cu pasiune noilor generații. Evenimentul a marcat încheierea proiectului cultural 'Copilăria în pași de dans', derulat de Consiliul Județean Sibiu, CJCPCT 'Cindrelul-Junii' Sibiu și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.
Elevii Școlii de Dans 'Ioan Macrea', membrii Ansamblului Folcloric 'Ceata Junilor' și Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist 'Cindrelul-Junii Sibiului' au fost ieri protagoniștii unui flashmob, în ritm de joc și cântec popular. Alături de Silvia Macrea, manager CJCPCT 'Cindrelul-Junii' Sibiu, și de profesorii coregrafi Alesea și Ovidiu Sas, Adriana Preda, Livia Lazăr, Adriana Ioniță, Simion Cristea, Maria Cristea, George Ștreng, Adrian Dragomir și Ioan Crăcea, copiii s-au prins în joc transmițând un mesaj despre identitate, apartenență și responsabilitatea de a duce mai departe patrimoniul cultural românesc.
Momentul cu cea mai puternică încărcătură emoțională a venit la finalul flashmobului, când copiii și tinerii și-au invitat părinții să li se alăture în joc. Piața Mică s-a transformat astfel într-o mare horă a comunității, în care generațiile au dansat împreună, arătând că tradiția dăinuie atunci când este împărtășită în familie.
Evenimentul a reprezentat punctul culminant al unui concept construit în jurul ideii că tradițiile se păstrează prin educație, prin implicarea copiilor și transferul firesc al valorilor culturale către noile generații. 'Atunci când vedem sute de copii dansând cu bucurie, înțelegem că ei nu învață doar pașii unui joc popular, ci descoperă cine sunt și de unde vin. Iar când, la final, își invită părinții în horă, avem cea mai frumoasă confirmare că tradiția merge mai departe. Acesta este sensul proiectului Copilăria în pași de dans: să construim punți între generații și să păstrăm viu patrimoniul cultural prin educație, implicare și bucuria de a dansa împreună', a declarat Silvia Macrea.
Proiectul 'Copilăria în pași de dans' este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale 'Cindrelul-Junii' Sibiu, în parteneriat cu Muzeul Astra Sibiu.
Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Acțiunile CJCPCT 'Cindrelul-Junii' Sibiu sunt posibile cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.