Comunicat de presă - Universitatea din București
Concursul internațional de soluții pentru refuncționalizarea Grădinii Casei Universitarilor din București și-a anunțat câștigătorul, Biroul individual de arhitectură 'Vlad Sebastian Rusu'
Interes major pentru revitalizarea Grădinii Casei Universitarilor: 36 de proiecte înscrise în competiția de community involvement inițiată de Universitatea din București
București, 28 iulie 2026. Universitatea din București (UB) a anunțat, marți, 28 iulie 2026, în cadrul unei conferințe de presă organizate în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România (OAR), câștigătorul Concursului internațional de soluții pentru refuncționalizarea Grădinii Casei Universitarilor din București. Câștigătorul competiției este Biroul individual de arhitectură 'Vlad Sebastian Rusu' (România), al cărui proiect a fost desemnat de juriul internațional drept cea mai bună soluție pentru revitalizarea și transformarea Grădinii Casei Universitarilor și a clădirilor-anexă existente. Echipa câștigătoare este formată din Vlad-Sebastian Rusu, Andra Vlădoiu, Eliza Furjes și Robert-Vasile Țonea, autori principali, alături de colaboratorii în arhitectură Georgiana Condurachi și Dan-Nicolae Șut și colaboratorii de specialitate Păunița Boancă și Ovidiu Rusu.
Soluția propusă de echipa câștigătoare va sta la baza proiectului de transformare a Grădinii Casei Universitarilor din București, unul dintre spațiile cu importantă valoare istorică și culturală pentru comunitatea UB și pentru Capitală. Propunerea câștigătoare răspunde complexității amplasamentului printr-o soluție care integrează relația ansamblului cu vecinătățile, recompunerea grădinii istorice și a fostei livezi, punerea în valoare a Casei Filipescu și integrarea noilor funcțiuni solicitate de Universitatea din București. Proiectul propune, de asemenea, introducerea unor elemente de arhitectură contemporană, diferențiate de caracterul istoric al ansamblului, dar integrate într-o manieră discretă în contextul existent. Potrivit motivării juriului, soluția contribuie la reafirmarea prezenței urbane a grădinii istorice, până de curând inaccesibilă publicului, la punerea în valoare a Casei Filipescu, monument istoric, și la revitalizarea domeniului pe care aceasta îl structurează. Totodată, proiectul are în vedere valorificarea zonei istorice protejate în care este amplasat ansamblul și consolidarea rolului ecologic al spațiului verde în context urban.
Competiția a fost lansată pe 30 aprilie 2026 și i-a provocat pe participanți să imagineze o transformare amplă a grădinii Casei Universitarilor și a clădirilor-anexă într-un spațiu multifuncțional destinat activităților culturale și educaționale, printr-o abordare holistică a întregului spațiu, a relațiilor cu vecinătățile și a clădirilor existente. Universitatea din București este autoritatea contractantă a acestei competiții, urmând să devină beneficiarul proiectului contractat în urma competiției. Aceasta este organizată împreună cu Ordinul Arhitecților din România și a fost desfășurat în mod public, într-o singură fază, deschis pentru proiecte din România, țările Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană.
Evaluarea proiectelor înscrise în concurs a avut la bază mai multe criterii care au urmărit atât calitatea arhitecturală și peisagistică a soluțiilor propuse, cât și capacitatea acestora de a răspunde complexității sitului. Printre acestea s-au numărat integrarea urbană și relația coerentă cu vecinătățile, tratarea atentă a patrimoniului cultural, în contextul în care Casa Universitarilor din București este monument istoric, iar situl se află într-o zonă protejată a Capitalei, precum și caracterul sustenabil al proiectului și eficiența economică a implementării și întreținerii sale. De asemenea, juriul a urmărit calitatea funcțională și artistică a soluțiilor arhitecturale, valoarea socială a amenajărilor propuse și capacitatea grădinii de a găzdui atât activități academice, cât și evenimente publice, precum și fezabilitatea tehnică și financiară a întregului proiect. În acest sens, soluția câștigătoare trebuia să reușească să pună în dialog patrimoniul existent cu intervențiile contemporane și să ofere o viziune coerentă, sustenabilă și fezabilă pentru transformarea Grădinii Casei Universitarilor într-un ansamblu relevant pentru universitate și pentru oraș.
'Proiectul câștigător prezintă o profundă înțelegere a istoriei locului. Este bine integrat în ritualurile civice și sociale ale cartierului. Poziția culturală susținută în propunere interpretează grădina ca pe un labirint stratificat de istorie și de istorii, o arhivă vie unde autorii identifică miezul valorii patrimoniale în țesătura de memorie și urme ale unor secvențe trăite. Conceptul integrator este cel al unei «arhive active», care se prezintă ca o viziune valoroasă și cuprinzătoare a sitului ca un întreg făcut din peisaj, arhitectură și vecinătăți. «Cealaltă grădină» introdusă prin serele existente este dezvoltată ca un crâng: o pădure în miniatură ce adăpostește o reprezentare a livezii dispărute și a grădinii comunitare, reiterând combinația istorică de grădină de plăcere și de producție agricolă care odinioară a fost o trăsătură dominantă a domeniului și totodată a cartierului. Caracterul procesual al grădinilor și secvențialitatea corespunzătoare a fazelor de intervenție sunt exprimate subtil în fațada propusă spre scuarul Bisericii Anglicane, cu transparența sa ce progresează până la disoluția în vegetație', se menționează în motivarea juriului.
Juriul competiției a fost prezidat de Kazmer Kovacs, arhitect (România), din componența lui mai făcând parte Imke van Hellemondt, arhitect peisagist (Țările de Jos), Francesca Torzo, arhitectă (Italia), Giuseppe La Mastra, arhitect peisagist (Italia), Toader Popescu, arhitect urbanist (România), Sorin Istudor, arhitect (România), Ștefania Tîrcă, arhitectă (România), Bogdan Guiu, arhitect (România), prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, și prof. univ. dr. Răzvan Mihail Papuc, prorector UB pentru Infrastructură, administrație și patrimoniu.
'Pentru Universitatea din București, acest concurs reprezintă atât împlinirea unui demers la care lucrăm de mai mulți ani, cât și începutul unei transformări prin care Casa Universitarilor își va recăpăta locul firesc în viața universității și a orașului. Interesul extraordinar suscitat de această competiție și calitatea proiectelor înscrise confirmă faptul că deschiderea către o competiție internațională, adresată unui număr cât mai mare de participanți, poate genera soluții valoroase și relevante pentru comunitate. Concursul de soluții reprezintă o procedură de achiziție publică bazată pe corectitudine, transparență, competiție și valoare, iar rezultatele acestei competiții demonstrează oportunitatea utilizării sale și de către alte instituții publice pentru proiecte de importanță strategică. Ne dorim ca, în anii următori, Grădina Casei Universitarilor să devină un spațiu viu, deschis comunității, în care patrimoniul, educația, cultura și inovația să se întâlnească în mod firesc, prin dezvoltarea unor noi spații culturale, a unui hub de inovare și prin organizarea unor evenimente care să aducă împreună studenții, comunitatea academică și bucureștenii', a declarat prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.