Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL PENTRU ÎNȘELÃCIUNE, ÎN FORMÃ CONTINUATÃ ȘI FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNÃTURÃ PRIVATÃ
La data de 27 iulie a.c. , polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județele Călărași și Constanța, la persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 3 aprilie 2025 - 29 mai 2026, două persoane de sex feminin, de 37 și 40 de ani, ar fi indus în eroare două angajate ale unor unități administrativ-teritoriale din județul Călărași, cu privire la un proiect european de digitalizare pentru care este necesară înscrierea unui grup-țintă format din pensionari. Persoanelor vizate li s-ar fi prezentat că, prin participarea la proiect, urmau să beneficieze de foloase materiale.
Folosindu-se de datele de identificare obținute astfel, cele două persoane de sex feminin ar fi solicitat și încheiat, în mod fraudulos, 33 de contracte de credit la o instituție financiară nebancară, cauzând un prejudiciu de 1.044.000 de lei.
Totodată, la data de 7 mai a.c., o altă femeie, de 41 de ani, ar fi falsificat semnătura unui bărbat și ar fi sprijinit activitatea infracțională, prejudiciul cauzat în acest caz fiind de 100.000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat în vederea confiscării sume de bani, telefoane mobile utilizate la comiterea infracțiunilor, documente privind efectuarea unor tranzacții financiare, precum și alte înscrisuri referitoare la activitatea infracțională reținută în cauză.
De asemenea, au fost puse în executare 3 mandate de aducere, iar persoanele au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru audieri.
Față de cele două femei, de 37 și 40 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Călărași și I.P.J. Constanța.
Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.