Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Laura Gherasim (deputat AUR): 'Cer regândirea măsurii prin care copiii cu CES pierd alocația de hrană în bani! O tăiere deghizată pe seama celor mai vulnerabili copii'
Deputatul AUR de Vaslui, Laura Gherasim, atrage atenția asupra efectelor pe care le va avea, în județul Vaslui, măsura de înlocuire a alocației de hrană pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) cu masă caldă sau pachet alimentar, adoptată prin modificarea Legii nr. 272/2004. Deputatul avertizează că, dincolo de justificarea oficială a eficientizării, măsura funcționează pentru multe familii ca o diminuare a sprijinului și riscă să adâncească inegalitățile dintre copii.
Deputatul subliniază că, deși cuantumul alocației rămâne pe hârtie neschimbat - 32 de lei pe zi, respectiv 48 de lei pentru copiii cu certificat de încadrare în grad de handicap -, prin reținerea de către școală a contravalorii mesei furnizate o parte din bani nu va mai ajunge la familie. De asemenea, este amintit faptul că proiectul a fost adoptat de Senat în ciuda avizelor negative ale Consiliului Legislativ și ale Consiliului Economic și Social și fără susținerea Ministerului Muncii.
'Ni se spune că este o simplă schimbare de procedură. În realitate, este o schimbare de fond, care ia din mâna părintelui un drept și îl mută într-un mecanism birocratic pe care statul nu are cum să îl ducă la capăt în mod egal. Când atâtea instituții spun 'nu', iar guvernanții merg mai departe, nu mai vorbim despre reformă, ci despre încăpățânare pe seama celor vulnerabili', a declarat deputatul AUR Laura Gherasim.
Reprezentantul AUR insistă asupra situației din județul Vaslui, unde numeroase școli sunt răspândite în mediul rural, multe fără cantină și fără resursele necesare pentru a asigura o masă caldă. În aceste condiții, spune deputatul, copiii din satele izolate riscă să rămână fără sprijinul de care beneficiază copiii din orașe, tocmai fenomenul de inegalitate pe care măsura pretinde că îl combate.
Deputatul mai avertizează că, pentru mulți dintre copiii cu CES, nevoia principală nu este hrana, ci terapiile, medicamentele, suplimentele ori transportul către centre specializate - cheltuieli pe care familiile le acopereau adesea din această alocație. 'Le spunem acum acestor familii că, în locul libertății de a-și ajuta copilul așa cum știu ele mai bine, primesc o farfurie pe care copilul lor, de multe ori, nici nu o poate mânca din motive medicale', a adăugat acesta.
În acest context, deputatul AUR de Vaslui solicită ministrului Educației și Guvernului să prezinte public câți copii cu CES sunt înregistrați în județul Vaslui, câte școli din județ pot asigura o masă caldă și ce se întâmplă cu sumele care nu mai ajung la familii, susținând că, dacă obiectivul era utilizarea corectă a fondurilor, existau și alternative - un mecanism de control, decontarea pe bază de documente sau un instrument de plată dedicat - și că s-a ales 'calea cea mai comodă pentru administrație și cea mai dureroasă pentru copil'.
'Copiii cu cerințe speciale din Vaslui și din toată țara nu sunt o linie de economisit la buget. Un stat care își măsoară grija față de ei în porții de mâncare reținute la școală este un stat care și-a pierdut busola', a conchis doamna deputat Laura Gherasim.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.