Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
În cadrul acțiunilor pentru siguranța comunității desfășurate la sfârșitul săptămânii, polițiștii au intervenit la 141 de sesizări ale cetățenilor. De asemenea, au fost reținute 20 de permise de conducere, în cazul unor șoferi care au pus în pericol siguranța traficului rutier.
În perioada 24 - 26 iulie a.c., peste 600 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
Polițiștii au intervenit la 141 de evenimente sesizate prin S.N.U.A.U. 112 și au organizat 13 acțiuni.
Ca urmare a activităților desfășurate, au fost constatate 81 de infracțiuni, au fost prinse în flagrant 7 persoane, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 2 măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 544 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 209.000 de lei.
Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 9 infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 25 de certificate de înmatriculare.
Totodată, în perioada 24 - 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat acțiuni de tip 'BLITZ' și 'BLOCADA' în Călărași, Oltenița, Budești, Lehliu Gară, Fundulea, precum și pe raza de competență a Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni, Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași, Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt și Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare.
Acțiunile au avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale în mediul stradal, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră, prin identificarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.