Comunicat de presă - Federația Sindicatelor Libere din Învățământ
Stimați colegi din Federația SANITAS!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație 'SPIRU HARET' și Federația Națională Sindicală 'ALMA MATER' - organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate învățământ preuniversitar și universitar, reunind interesele a peste 300.000 de salariați - sunt alături de domniile voastre care ați hotărât să declanșați mâine, 28 iulie, greva generală. Forma extremă a luptei sindicale la care ați recurs este legitimă, cauza principală fiind iresponsabilitatea Guvernului demis de a implementa, cu tot dinadinsul, proiectul legii salarizării contestat vehement de majoritatea salariaților din sectorul bugetar, inclusiv de către cei din sănătate și din educație.
Solicităm, la fel ca și Federația SANITAS, RENUNȚAREA LA ACEASTÃ MIZERIE DE PROIECT AL LEGII SALARIZÃRII!
O lege a salarizării nu se face din pix, modificând în mod artificial coeficienții de ierarhizare și tăind haotic sporuri, pentru încadrarea în bugetul alocat!
Stimați colegi de la SANITAS, sperăm că greva generală declanșată va fi un semnal de alarmă pentru întreg spectrul politic și că cei care încă visează să fie transpus în practică acest proiect al legii salarizării, vor conștientiza în al doisprezecelea ceas că este perdant ceea ce vor să facă.
O lege a salarizării serioasă, în care fiecare salariat să-și găsească locul meritat în grila de salarizare, trebuie făcută după instalarea unui Guvern legitim și obligatoriu împreună cu partenerii de dialog social.
Cu respect și solidaritate,
PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU
PREȘEDINTE,
Marius Ovidiu NISTOR
PREȘEDINTE,
Anton HADÃR
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.