Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Soluția AUR a fost adoptată de Senat: se menține cota redusă de TVA de 9% pentru românii care își achiziționează o locuință
Propunerea legislativă înaintată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) săptămâna trecută, prin care solicitam prelungirea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru persoanele fizice care achiziționează o locuință, a fost adoptată în ședința de plen a Senatului României.
Măsura vine în sprijinul românilor care se află în imposibilitatea de a finaliza tranzacțiile imobiliare până la termenul de 31 iulie 2026, din cauza breșelor de securitate și a atacului informatic care a blocat platforma digitală a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
În cadrul ședinței de plen de luni, celelalte partide parlamentare au susținut ideea promovată de AUR, convenindu-se pentru comasarea tuturor propunerilor într-un singur proiect susținut de întreg Parlamentul.
Datorită acestei inițiative, persoanele fizice care au încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare (și au achitat avansul) vor beneficia în continuare de cota redusă de TVA de 9%, în loc de cota majorată de 21%, până la data de 30 septembrie, pentru achiziția unei locuințe cu o suprafață de maximum 120 mp și a cărei valoare nu depășește 600.000 de lei.
Senatorul AUR Laurențiu Plăeșu a declarat de la tribuna Senatului că românii nu trebuie să fie victimele vulnerabilităților infrastructurii cibernetice pe care statul nu a fost capabil să le rezolve.
'Mie mi se pare inadmisibil ca statul român să nu reușească să-și protejeze infrastructura cibernetică și să nu aibă capacitatea de a rezolva operativ astfel de situații. Oamenii care aveau dreptul legal de a beneficia de cota redusă de TVA de 9% trebuie protejați, pentru că nu ei sunt responsabili de faptul că statul român nu este în stare să țină funcțional un sistem vital pentru zona de administrare', a declarat senatorul AUR Laurențiu Plăeșu.
Senatorul AUR Niculina Stelea a clarificat care este aplicabilitatea legii adoptată de Senat și a respins teoriile fiscale vehiculate în spațiul public.
'Măsura se adresează doar celor care aveau un antecontract semnat înainte de 31 iulie 2025. Nu se adaugă noi categorii de beneficiari. Bugetul de stat nu pierde nimic ()
Cred că astăzi a fost o zi bună la Senat în care s-a lucrat în folosul țării, lăsându-se deoparte liniile de demarcație politică sau prostiile facile de comunicare ale unora care văd extremiști la tot pasul.
Uite că se poate găsi un consens pe teme importante, așa cum este și intenția de a ține prețurile la combustibil la sub 10 lei per litru prin acea acciză variabilă', a declarat senatorul AUR, Niculina Stelea.
Datorită participării AUR la identificarea unei soluții consensuale pentru rezolvarea acestei probleme, în momentul de față nu mai există riscul ca românii să fie obligați să plătească un preț mult mai mare pentru locuințele lor.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.