logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Educației și Cercetării

Calendarul pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din școlile de stat și bibliografia pentru proba scrisă din cadrul concursului, în consultare publică

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind aprobarea calendarului pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și pentru aprobarea bibliografiei pentru susținerea probei scrise din cadrul concursului.

În forma propusă, calendarul prevede:

Anunțarea concursului: publicarea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică cuprinse în rețeaua școlară aferentă anului școlar 2026-2027, pentru care se organizează concursul, în data de 17 august 2026;

Depunerea dosarelor de înscriere la concurs, în perioada 14 septembrie - 2 octombrie 2026;

Desfășurarea probei pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, și afișarea rezultatelor la proba pentru evaluarea de competențe în data de 13 octombrie 2026;

Desfășurarea probei scrise și afișarea rezultatelor la proba scrisă, în data de 20 octombrie 2026;

Evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu, în perioada 23 octombrie - 4 noiembrie 2026;

Desfășurarea probei de interviu, în perioada 12 - 27 noiembrie 2026;

Afișarea rezultatelor finale ale concursului în data de 9 decembrie.

La concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct pot participa cadre didactice titulare în învățământul preuniversitar cu o vechime în învățământ de minimum 5 ani.

Toate condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru înscrierea la concurs sunt prezentate în Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Proiectul este disponibil aici: https://edu.ro/cons_pub_PO_59_26_calendar_concurs_directori

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.