Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Acțiune a polițiștilor de la Transporturi în stațiile CFR și în trenurile de călători
La data de 23 iulie a.c., în intervalul orar 08.00-14.00, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au desfășurat o acțiune în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și pentru depistarea persoanelor urmărite sau dispărute.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 154 de persoane și verificate 13 autovehicule. Totodată, polițiștii au depistat doi minori aflați în urmărire, au depistat un autovehicul aflat sub măsura sechestrului și au reținut un certificat de înmatriculare.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, ambele cu avertisment, iar în colaborare cu personalul CFR au fost depistați șapte călători frauduloși.
La acțiune au participat polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, care au patrulat inclusiv în două trenuri de călători, pentru creșterea gradului de siguranță al pasagerilor și prevenirea faptelor antisociale.
Fie că sunt prezenți în stațiile de cale ferată sau în trenurile de călători, polițiștii de la Transporturi acționează permanent pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.