Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Bilanțul misiunilor gestionate de pompieri, în ultimele 24 de ore
Aproximativ 1.750 situații de urgență au fost gestionate de către salvatori, la nivel național, în cursul zilei de ieri, 22 iulie a.c.
În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 65 de incendii produse în diferite zone ale țării și pentru soluționarea a 347 de situații destinate protejării comunităților, inclusiv 6 misiuni de descarcerare.
Totodată, echipajele SMURD au asigurat răspunsul la peste 1.300 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.339 de persoane au fost asistate medical.
Datorită intervenției rapide a pompierilor, 19 persoane au fost salvate din incendii sau alte situații critice.
În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 26 de mesaje RO-ALERT, majoritatea dintre acestea au semnalat prezența animalelor periculoase și posibilitatea producerii fenomenelor hidrometeorologice periculoase.
Nu uitați! Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!
Pentru a fi informat și pregătit în legătură cu modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, accesează Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență - fiipregatit.ro și descarcă aplicația pentru mobil DSU, care sunt instrumente esențiale în acest sens.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.