Guvernarea prin scadență

Luni, 27 iulie, Camera Deputaților este convocată în sesiune extraordinară pentru perioada 27 - 31 iulie. Caracterul extraordinar al sesiunii nu diminuează însă responsabilitatea Parlamentului. Deputații nu sunt chemați să confirme mecanic textele Guvernului, ci să le examineze, să le corecteze și să răspundă pentru consecințele votului lor, chiar dacă între depunerea unor proiecte și votul final au rămas doar câteva zile.

Calendarul este grăitor. Luni și marți lucrează comisiile, iar miercuri sunt programate dezbaterile și votul final. În câteva zeci de ore trebuie analizate proiecte care privesc urbanismul, integritatea în funcțiile publice, sănătatea, educația și obligațiile financiare ale statului. Guvernul a avut luni sau chiar ani pentru a le pregăti. Parlamentului i se cere să le transforme în lege într-un ritm imposibil de conciliat cu o deliberare serioasă.

Sesiunea extraordinară este un instrument constituțional destinat situațiilor în care interesul public nu suportă amânare. Ea nu poate deveni însă metoda prin care întârzierile Guvernului sunt compensate prin comprimarea timpului de lucru al Parlamentului. O lege este urgentă datorită împrejurărilor care o impun, nu pentru că executivul a lăsat timpul să expire.
Cel mai elocvent exemplu este Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (PL-x 418/2023). Proiectul se află în Parlament din 2023, iar trei ani mai târziu revine în procedură de urgență, fără raportul final al comisiei de specialitate. Este greu de susținut că această grabă este rezultatul unei urgențe obiective. Mai degrabă, ea este consecința unei amânări politice prelungite.

În acești trei ani au existat guverne, majorități parlamentare și conduceri ale Camerelor capabile să stabilească parcursul proiectului. Faptul că acesta este readus în plen abia sub presiunea termenelor financiare mută povara întârzierii asupra Parlamentului și asupra societății, care riscă să primească o lege insuficient analizată.

Un cod al urbanismului nu stabilește doar proceduri administrative. El definește raportul dintre proprietatea privată și interesul public, dintre dezvoltarea economică și protejarea comunităților. Decide dacă orașele vor crește ordonat sau prin derogări succesive, dacă patrimoniul va fi protejat sau sacrificat și dacă infrastructura va însoți dezvoltarea ori va rămâne mereu în urmă. O asemenea lege trebuie judecată după calitatea soluțiilor pe care le oferă, nu după viteza cu care traversează Parlamentul.

La fel de îngrijorător este calendarul propunerii legislative privind integritatea (PL-x 521/2026). Proiectul este prezentat pe 22 iulie, amendamentele se depun până pe 27 iulie, consultarea publică se încheie pe 28 iulie, iar raportul comisiei trebuie redactat pe 29 iulie. Parlamentarii sunt astfel obligați să formuleze amendamente înainte de finalizarea consultării publice, iar comisia are practic o singură zi pentru a analiza observațiile și a formula soluția legislativă.

În materia integrității, timpul contează. Regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese stabilește limitele exercitării puterii publice. O definiție neclară poate permite abuzuri, o excepție prea largă poate conserva privilegii, iar o procedură redactată în grabă poate transforma o lege menită să garanteze imparțialitatea într-un instrument de aplicare selectivă.
Pe ordinea de zi se află și modificări importante privind sănătatea, educația, precum și aprobarea acordului de împrumut SAFE. În plus, este inclusă formula generică referitoare la inițiativele care ar putea veni între timp de la Senat. Parlamentul este convocat înainte ca întregul pachet legislativ să fie definitivat și înainte ca toate rapoartele să fie depuse, ceea ce înseamnă că deputații sunt chemați să aprobe o procedură al cărei conținut final nu este încă pe deplin cunoscut.

Guvernul nu poate consuma ani pentru a-și formula voința legislativă, iar Parlamentului să-i lase doar câteva zile pentru a o transforma în lege. Votul parlamentar nu este o formalitate administrativă și nici certificatul de autenticitate al deciziilor luate în ministere. El reprezintă momentul în care o opțiune politică dobândește forță juridică și începe să producă efecte asupra drepturilor, proprietății, funcțiilor publice și instituțiilor statului.

Fondurile europene trebuie protejate, jaloanele trebuie respectate, iar obligațiile asumate de România trebuie îndeplinite. Dar disciplina financiară nu poate deveni un argument pentru neglijența legislativă. Termenele-limită explică graba, însă nu o justifică.

O lege rămâne în vigoare mult după ce fondurile europene sunt cheltuite, după ce PNRR se încheie și după ce actuala majoritate nu va mai exista. Tocmai de aceea, adevărata urgență nu este adoptarea rapidă a legilor, ci adoptarea unor legi bune.

Sesiunea extraordinară permite Parlamentului să lucreze în afara calendarului obișnuit. Nu îi cere însă să renunțe la deliberare. Dacă anii pierduți de Guvern sunt recuperați prin comprimarea timpului Parlamentului, atunci întârzierea nu dispare. Ea se mută în textul legii și va produce efecte mult timp după ce termenul care a justificat graba va fi fost uitat.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui