logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Festivalul Boovie

Anul acesta, București devine gazda ediției a XI-a a Festivalului de book-trailere Boovie, la care sunt așteptați peste 1500 de elevi și profesori din țară și Republica Moldova

Festivalul internațional de book-trailere Boovie ajunge anul acesta la a XI-a ediție și se desfășoară în perioada 23-26 iulie, în mai multe locații din București. Punctul central al festivalului va fi Piața George Enescu, unde vor avea loc principalele evenimente ale ediției, prezentate cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB - un brand cultural al Arte și Evenimente Urbane București, și al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.

În competiție s-au înscris 563 de echipe, însumând 5739 de participanți. Dintre acestea, circa 500 de echipe au finalizat procesul de înscriere și au trimis trailerele, care au fost evaluate pe parcursul mai multor etape. Ultima rundă de jurizare va avea loc în timpul festivalului, care se va încheia cu Gala Boovie și decernarea Marilor Premii ale juriului.

Juriul de Gală, format din Marius Manole, Medeea Marinescu, Elvira Deatcu, Ada Galeș și Ciprian Nicula, va acorda Marile Premii în data de 25 Iulie, la ora 20:00, în Piața George Enescu, atât pentru gimnaziu, cât și pentru liceu, pentru următoarele categorii: actorie, regie, scenariu, coloană sonoră originală, imagine, scenografie, montaj și editare. Cel mai bun trailer al ediției va fi recompensat cu Marele Premiu Boovie, în valoare de 1000 de euro.

Pe parcursul celor patru zile de festival, participanții se pot bucura de peste 40 de evenimente - ateliere cu scriitori, regizori, actori, scenografi, formatori, mini-conferințe & proiecții de film, toate menite să le îmbogățească orizonturile. Marius Manole, Medeea Marinescu și Ada Galeș, membri ai Juriului de Gală, vor avea întâlniri inspiraționale cu elevii, în care vor vorbi despre carieră, alegeri și puterea artei de a conecta oameni, o ocazie rară de a învăța direct de la unii dintre cei mai apreciați actori din România. O parte dintre evenimentele din program vor fi deschise și publicului larg, în limita locurilor disponibile, oferindu-le bucureștenilor ocazia de a descoperi comunitatea și atmosfera Boovie. Mai multe detalii despre programul festivalului din acest an sunt disponibile pe paginile de socializare ale @booviefestival.

Pasionaților de literatură, ediția din acest an le oferă ocazia de a dialoga direct cu personalități apreciate ale peisajului românesc contemporan: Radu Paraschivescu va avea o întâlnire cu participanții la Teatrul Național București; la Biblioteca Națională a României, vor susține ateliere si discuții interactive Lavinia Braniște, prozatoare, aflată pentru prima dată la Boovie și Adina Rosetti, îndrăgita autoare a cărții 'Ultima provocare', pe baza căreia elevii au făcut trailere. De asemenea, Doru Căstăian, autorul volumului 'Darurile filosofiei. Ghid pentru o minte limpede', va dezbate cu elevii importanța filosofiei, iar Iulia Iordan scriitoare și curatoare, cofondatoare a De Basm și Carmen Tiderle, autoare de poezii pentru copii, vor aduce literatura mai aproape de elevi.

În zona de film, participanții vor lucra alături de profesioniști care transformă ideile în imagini și emoții: directorul de imagine George Dăscălescu, actorul Bogdan Iancu, regizorul și scenaristul Marius Papară, regizoarea Mara Chon, jurnalistul și criticul de film Ionuț Mareș, actrița și cofondatoarea Festivalului de scurt-metraje Paradiso Sara Pongrac, regizoarea de film Ania Ionescu, proaspătă absolventă UNATC și tânărul producător de film Noris Zaharia. Programul va fi completat de deFilm, compania de producție care va oferi publicului Boovie o proiecție a filmului pentru copii și familie 'Atlasul Universului'(2026, România), în regia lui Paul Negoescu. Teatrul, ca spațiu viu de expresie și joc, va fi explorat alături de Andrei Mărgineanu, actor de film și teatru și Ioana Lazăr, actriță și fondatoare a trupei REFRACT.

Pentru cei pasionați de jurnalism, vin cu know-how și provocări creative Ora de Film - reprezentată de Ciprian Turlea și Cristi Jumară, podcasturile lor creând o comunitate online de mii de iubitori de film, Ionuț Mareș, jurnalist și critic de film, Adina Dragomir, redactor șef la Radio România Cultural și Denisa Cotor, coordonatoare social media și marketing la Gen, Știri.

Dimensiunea de dezvoltare personală este prezentă prin vechi prieteni ai festivalului Boovie:

Ovidiu Bădescu, profesor fondator Asociația For Life, Dan Burlacu, trainer în inteligență emoțională de 30 de ani, partener cu Universitatea Politehnică București și Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' și Roxana Badiu, psiholog clinician.

Partea de educație media va fi asigurată de Cristina Mocanu, Anamaria Ghiban și Dana Anghelescu, profesoare și fondatoare ale Asociației PISC, organizație dedicată educației media și dezvoltării gândirii critice și de Bogdan Tofăleanu, vechi membru Boovie, ce activează în domeniul Learning and Development în Olanda. Pentru profesori, trainerul Dragoș Avidal, de la compania SkoolVers, va propune tehnici de transformare a conținutului de la clasă într-o experiență interactivă, folosind instrumente digitale care îi ajută pe elevi să înțeleagă și să rețină mai ușor informația. Aceștia vor aborda subiecte de actualitate, precum informarea corectă, crearea de conținut și folosirea inteligenței artificiale.

Un moment cu o puternică dimensiune comunitară al ediției din acest an va fi realizat în parteneriat cu EduCaB (Educational Capacity Building in Local Communities). Participanții sunt invitați să doneze o carte nouă sau aflată în stare foarte bună, în limba română și engleză. Volumele colectate vor ajunge în biblioteci publice din România, contribuind la îmbogățirea colecțiilor acestora și transformând lectura într-un gest de solidaritate, prin care poveștile descoperite la Boovie își continuă drumul către noi comunități.

Boovie este un proiect construit prin colaborare, încredere și parteneriate care cresc de la o ediție la alta.

Cu sprijinul ARCUB, o parte dintre evenimentele festivalului se vor desfășura în Sala Mare și Sala Studio de la Hanul Gabroveni, iar programul va include și un concert special susținut de Alexandra Căpitănescu, în seara zilei de 24 iulie, în Piața George Enescu. Mulțumim Primăria Municipiului București și ARCUB pentru ajutorul neprețuit și încrederea în valorile Boovie.

Suntem recunoscători celui de-al doilea partener principal, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, pentru găzduirea participanților în două cămine renovate și pentru permisiunea de a face evenimente în impresionanta Aula Magna. Le mulțumim pentru întreaga lor contribuție esențială la buna desfășurare a ediției, precum și pentru facilitarea legăturii cu Energotech și ETHGroup, cei doi sponsori ai Marilor Premii; participanții vă sunt recunoscători!

Festivalul Boovie a reușit să crească și să se dezvolte cu ajutorul unor sponsori care ne sunt alături constant de cinci ani, exact perioada în care numărul de participanți începuse să depășească 4000 de elevi și profesori anual. Vă mulțumim, Asociația Dedeman, Fundația Bosch România, Profi, Rikora și Aqua Carpatica, partenerii de cursă lungă care au crescut Boovie și au făcut posibilă desfășurarea festivalului an de an. Le suntem recunoscători firmelor PharmaCons PhVC SRL, SkoolVers, Frontline Services și Diablos pentru sprijinul financiar oferit cu atâta generozitate! Mulțumiri speciale A&G Media, creatorul aplicației Boovie, fără de care festivalul ar fi fost imposibil de organizat. Partenerul de mobilitate Toyota prin Profi Auto ne permite mișcarea mai rapidă prin meandrele Bucureștiului, iar logistica este asigurată de Canon, Konica Minolta, IC Consulting și CertSign, parteneri vechi.

Mulțumim cu recunoștință partenerilor educaționali și culturali! Biblioteca Națională a României ne-a pus la dispoziție șase spații de întâlnire cu scriitori, traineri, speakeri, devenind sediul central al activităților, nu mai puțin de 20 de evenimente desfășurându-se în paralel în spațiul generos al BNAR. La Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I'' va fi găzduit hubul echipei Boovie și sediul voluntarilor, fără de care festivalul nu ar putea funcționa, vă mulțumim! Teatrul Național București și Teatrul Odeon ne pun la dispoziție sălile de spectacol, unde se vor desfășura câteva întâlniri-eveniment, precum și proiecția filmului 'Atlasul universului' (2026), regizor Paul Negoescu, destinată doar participanților Boovie.

Muzeul Național al Literaturii Române organizează două ateliere de benzi desenate pentru elevii de gimnaziu, iar Asociația PISC va derula un program de educație media.

Promovarea festivalului se va realiza cu sprijinul partenerilor din presă. Ca și în anii anteriori, sunt alături de noi reprezentanți majori ai presei din România - Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Edupedu și Adevărul, cărora li se alătură anul acesta postul european de televiziune Euronews România. Le mulțumim partenerilor media pentru profesionalismul și implicarea cu care duc povestea Boovie mai departe, contribuind la creșterea vizibilității unei comunități în care lectura, cinematografia și educația îi aduc împreună pe tinerii din întreaga țară.

Festivalul este organizat de către Asociația Grow Up Project și Colegiul Național Pedagogic 'Spiru Haret' Focșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Se desfășoară cu susținerea Ministerului Educației și Cercetării, care l-a inclus între evenimentele finanțate din CPEENI și a Ministerului Culturii, care ne-a facilitat accesul la instituțiile din subordine.

Ce este Boovie?

Festivalul Boovie, inițiat acum unsprezece ani de profesoara de limba și literatura română Carmen Ion, de la Colegiul Național Pedagogic 'Spiru Haret' din Focșani, s-a născut din dorința de a inspira elevii să-și exploreze și să-și depășească limitele impuse de mediul școlar tradițional. Născut în Focșani, festivalul s-a extins organic, ajungând anul acesta la București, datorită popularității și numărului impresionant de participanți. De la început, Boovie s-a definit ca un festival 'altfel', unde cărțile sunt reinterpretate creativ și transformate în book-trailere de către echipe de elevi de gimnaziu și liceu, sub îndrumarea unui profesor coordonator. De la alegerea cărții până la produsul final, elevii parcurg un drum extraordinar, asumându-și diverse roluri, ocupându-se de decor, recuzită, montaj, editare și chiar de crearea coloanei sonore. Rezultatul final este un trailer al cărții realizat exclusiv de ei, reflectând lectura, discuțiile intense, selecția detaliilor și captând emoțiile esențiale ale poveștii!

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.