logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu

Ofelia Popii primește, joi, titlul onorific de Ambasadoare a Sibiului

Ofelia Popii, actrița care se identifică cu orașul Sibiu, deținătoare a mai multe premii UNITER și premii GOPO pentru cea mai bună actriță, va primi, din partea primarul Astrid Fodor, distincția onorifică de Ambasadoare a Sibiului. Evenimentul va avea loc joi, în cadrul Galei AIOS organizate de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu.

Ofelia Popii este o actriță care și-a legat întreaga carieră actoricească de orașul Sibiu, ea primind primele roluri pe scena teatrului sibian. S-a născut în 1978 la Drobeta-Turnu Severin, însă a crescut la Arad apoi a urmat Facultatea de teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Secția actorie, între 1997 și 2001. La Sibiu a locuit timp de 22 de ani, fiind cunoscută mai ales pentru rolul Mefisto din FAUST, pe care îl interpretează și acum pe scena Teatrului Național 'Radu Stanca' din Sibiu, după mai bine de 300 de reprezentații.

'Creativitatea rămâne a celor aleși, iar eu voiam să fiu unul dintre ei.'

Ofelia Popii a ajuns la Sibiu imediat după facultate, trimisă de mama ei pentru a participa la o probă la Teatrul Național 'Radu Stanca'. A avut succes la casting și a devenit în scurt timp unul dintre actorii principali ai teatrului din Sibiu. Obținerea rolului Mefisto din piesa FAUST, în regia lui Silviu Purcărete, a fost momentul în care Ofelia Popii a intrat în lumina reflectoarelor în lumea teatrului, cu acest rol ea obținând și primul ei premiu UNITER pentru 'cea mai bună actriță', în 2008.

'Am ajuns la Sibiu pusă cu forța pe tren de mama mea ca să vin să dau casting aici pentru că am suferit atât de profund în cele două luni de după ce am terminat facultatea, în care nu am avut niciun contract, încât pentru ea a ajuns să fie insuportabil să mă vadă așa. M-a pus seara în tren, am ajuns la Sibiu și am dat proba. S-au făcut de atunci 20 de ani' își aduce aminte Ofelia Popii.

'Am avut o șansă extraordinară să cresc ca actor la Sibiu'

'Am avut o șansă extraordinară la Sibiu - să se dezvolte teatrul așa cum s-a dezvoltat și să am norocul să cresc aici ca actor. La Sibiu m-am născut artistic, am crescut, m-am adolescentit și m-am și maturizat artistic. Și dacă mă gândesc doar la jumătate din câte am realizat aici, pare visul oricărui actor' a spus Ofelia Popii în cadrul unui interviu acordat pentru Gala AIOS.

Ofelia Popii a primit Premiul UNITER de trei ori pentru Cea mai bună actriță, în 2008 (rolul Mefisto din Faust), in 2011 si in 2019. Actrița a fost recompensată și în cinematografie, primind premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal, în 2015, pentru rolul Elena Buciuman din filmul Q.E.D. În 2024, Ofelia Popii a fost decorată cu Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Cavaler, Categoria D - 'Arta spectacolului', iar în anul 2026 a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

....

Evenimentul Gala AIOS este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.

Titlul de cetățean de onoare al Sibiului a mai fost primit în trecut de Gabriel Bebeșelea (2021 - dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii George Enescu din București, director muzical și dirijor principal al Filarmonicii Naționale a Macedoniei de Nord și dirijor principal al orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca), Maria Moga (2019 - doamna cărților, librar în cadrul Librăriei Humanitas), Ortrun Rhein (2018 - directoarea Centrului de Îngrijiri Paleative Hospice 'Dr. Carl Wolff'), Mircea Bulboacă (2016 - om de afaceri), Lia și Dan Perjovschi (2015 - artiști), Emil Hurezeanu (2014 - jurnalist) și fostul consul al Germaniei în Sibiu, Thomas Gerlach (2013).

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.