Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Bilanț săptămânal al activității Direcției Generale Poliția Locală Constanța
În perioada 13-19 iulie 2026, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat zilnic acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, protejarea domeniului public, respectarea normelor de conviețuire socială și creșterea gradului de disciplină în municipiu.
În urma activităților desfășurate în teren și a verificărilor permanente, au fost aplicate 1.567 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.018.562 lei.
În domeniul ordinii publice
Polițiștii locali au desfășurat acțiuni preventive și de control în zonele cu risc criminogen ridicat, precum str. Ștefan cel Mare, Piața Tomis III, Henri Coandă, City Park Mall, Parcul Tăbăcărie, Delfinariu și Parcul Gară, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță publică.
În cadrul acestor activități au fost aplicate 709 sancțiuni contravenționale, în valoare de 392.747 lei. Totodată, au fost constatate două infracțiuni, respectiv una privind comercializarea unor produse susceptibile a purta mărci contrafăcute și una pentru tentativă de înșelăciune.
Polițiștii locali au continuat acțiunile pentru combaterea comerțului ambulant neautorizat, identificarea persoanelor fără adăpost și a cerșetorilor, prevenirea abandonării deșeurilor pe domeniul public, protejarea locurilor de joacă și a mobilierului urban, precum și verificarea integrității stațiilor CT BUS și a altor bunuri publice.
De asemenea, au fost efectuate acțiuni de sprijin pentru alte instituții și servicii publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, inclusiv pentru desfășurarea unor anchete sociale, lucrări de întreținere a domeniului public și intervenții de interes comunitar.
În domeniul siguranței rutiere
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au acționat pentru fluidizarea traficului, prevenirea opririlor și staționărilor neregulamentare și creșterea siguranței rutiere pe principalele artere din municipiu.
În perioada analizată au fost aplicate 717 sancțiuni contravenționale, în valoare de 365.865 lei, fiind dispusă și ridicarea a 86 de autovehicule staționate neregulamentar.
Totodată, au fost efectuate 1.021 de comunicări în vederea sancționării proprietarilor de vehicule conform OUG nr. 195/2002, au fost identificate 12 autovehicule abandonate sau fără stăpân, pentru care au fost aplicate somațiile prevăzute de lege, iar polițiștii locali au asigurat 5 ore de fluidizare a traficului rutier și au desfășurat activități de educație rutieră în unitățile de învățământ.
În domeniul protecției mediului au fost monitorizate permanent cele 275 de ecoinsule din municipiu, au fost verificate terenurile susceptibile de depozitări ilegale de deșeuri și au fost întocmite 6 somații. Totodată, au fost controlați 42 de operatori economici, fiind desfășurate acțiuni privind depozitarea deșeurilor, identificarea buruienii ambrozia și monitorizarea zonei stadionului Farul.
În domeniul activităților comerciale au fost verificați 65 de operatori economici, iar pentru comerț ambulant neautorizat au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, conform HCL nr. 19/2026.
În domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal au fost efectuate controale privind legalitatea lucrărilor de construire, organizarea șantierelor și respectarea normelor privind publicitatea stradală, fiind aplicate sancțiuni pentru lucrări executate fără respectarea prevederilor legale, afișaj neautorizat și ocuparea domeniului public.
Pe parcursul săptămânii au fost verificate 511 sesizări primite de la cetățeni, dintre care 446 au fost soluționate, iar Dispeceratul Poliției Locale a gestionat peste 2.200 de apeluri telefonice, oferind totodată sprijin și informații cetățenilor și instituțiilor partenere.
Acțiunile Direcției Generale Poliția Locală Constanța vor continua în mod constant, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.
Cetățenii sunt încurajați să sesizeze orice faptă antisocială la numerele de telefon 0241 484 205 și 0341 922, Dispeceratul Poliției Locale Constanța, cu program permanent. Echipele instituției vor interveni operativ pentru verificarea situațiilor semnalate și aplicarea măsurilor legale.
Serviciul Relații Internaționale Comunicare și Turism
Direcția Organizare Evenimente
Primăria Municipiului Constanța
Blvd.Tomis, nr.51, Constanta, 900725, Romania
www.primaria-constanta.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.